Comunitatea Bisericilor Crestine Baptiste Timișoara transmite familiei pastorului Florin Cioabă, comunității penticostale și minorității rrome, cu ocazia momentelor de întristare prin care trece, mesajul de încurajare și speranță pe care îl găsim scris în epistola apostolului Pavel către Tesaloniceni: “Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El,” alături de îndemnul de a continua să persevereze în umblarea cu Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos.Florin Cioabă a fost un lider al comunității evanghelice interesat de binele minorității rrome și de apropierea ei de Dumnezeu. Este evidentă, de asemenea, contribuția și exemplul său personal în ceea ce privește educația pentru minoritatea din care a făcut parte. Fără a lăsa la o parte specificul comunității locale, i-a îndemnat pe cei tineri să își îndrepte atenția spre Dumnezeu și spre procesul educațional ca fiind singura alternativă de integrare socială.
Comunitatea Baptistă Timișoara se alătură în rugăciune pentru familia lui Florin Cioabă și nădăjduiește ca pierderea temporară a unui membru al familiei nu va fi un motiv de deznădejde, ci un prilej de cercetare și de apropiere mai mare de Răscumpărătorul nostru Isus Hristos, a cărui revenire o aşteptăm cu toţii.
Fie ca Dumnezeul mângâierii să vă umple inimile de pace şi speranţă.
Ionel Tuţac
preşedintele Comunităţii Bisericilor Creştine Baptiste Timişoara
secretar general al Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România


Un comentariu
SA NU VI SE TULBURE INIMA.AVETI CREDINTA IN DUMNEZEU SI AVETI CREDINAT IN MINE ..IN CASA TATALUI MEU SINT MULTE LOCASURI .DACA N’AR FI ASA ,V”AS FI SPUS .MA DUC SA VA PREGATESC UN LOC.SI DUPA CE MA VOI DUCE SI VA VOI PREGATI UN LOC ,MA VOI INTOARCE SI VA VOI LUA CU MINE ,CA ACOLO UNDE SINT EU SA FITI SI VOI. IOAN. 14. 1-3. MINGAIATI-VA DAR UNI PE ALTI CU ACESTE CUVINTE ! 1.RES. 4.18. CONDOLIANTE FAMILEI.