„Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă.” (Faptele Apostolilor 6:7)
Prin harul nespus de mare al lui Dumnezeu care şi-a înnoit bunătatea zi de zi faţă de fiecare dintre noi, Asociaţia Internaţională a Preoţilor Convertiţi, în colaborare cu Radio Vocea Evangheliei Suceava şi Televiziunea Păstorul cel Bun, organizează, în perioada 23-26 mai 2013 o conferinţă cu tema: „Mărturii şi mesaje biblice din partea unor preoţi convertiţi către toţi preoţii din România”. Totodată sunt planificate şi patru seri de evanghelizare în adunările evanghelice din oraşul Suceava.
La acest eveniment vor participa 20 de preoţi convertiţi care au slujit odinioară în „formă şi ritual”, dar astăzi slujesc Domnului în „duh şi în adevăr”. Schimbarea aceasta a făcut-o, în viaţa fiecăruia, întâlnirea personală cu Domnul Isus Hristos.
Toţi aceşti preoţi fac astăzi parte din diferite culte evanghelice, dar sunt uniţi de un singur gând care este şi motto-ul asociaţiei noastre: „Reforma Spirituală”.
Toţi credem că „Reforma Spirituală” este o necesitate a societăţii noastre româneşti scăpată în urmă cu mai bine de 20 de ani de sub comunism şi care de atunci trăieşte într-o „cultură a corupţiei”. „Cultura corupţiei” credem că poate fi înlocuită cu o altă cultură numită: „Cultura Împărăţiei lui Dumnezeu”.
Această schimbare revendică însă o „Reformă Spirituală” care ar trebui să înceapă cu preoţii slujitori din toate cultele tradiţionale şi apoi să se răsfrângă în popor în toate sferele existenţei sale.
Preoţii trebuie să trăiască mai întâi un proces de transformare, de schimbare a vieţii, cunoscut în Biblie sub conceptul NAŞTERII DIN NOU, şi apoi să îl predice poporului. Această dorinţă şi acest adevăr îl propovăduim noi.
Vă rog ca în zilele care au mai rămas până la acest extraordinar eveniment să ne purtaţi în rugăciunile dumneavoastră.
Toate mesajele din timpul acestei conferinţe extraordinare, cât şi din cele patru seri de evanghelizare, le veţi putea urmări pe site-ul: www.preoticonvertiti.ro.
Acest eveniment se organizează cu sprijinul financiar al celor care cred că a venit vremea să provocăm preoţii la o „Reformă Spirituală”. Pe această cale le mulţumesc tuturor fraţilor care, din puţinul lor, susţin o astfel de lucrare mare. Domnul să le răsplătească! De asemenea, ţin să mulţumesc cultelor creştin după evanghelie, baptist şi penticostal din judeţul Suceava pentru tot sprijinul acordat în organizarea evenimentului.
Florea Daniel-Cristian, Preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Preoţilor Convertiţi


3 comentarii
Intrebare simpla: acesti “preoti” au taria sa se intalneasca fata catre fata intr-un ambient civizat, public, cu preoti ortodocsi intr-o dezbatere pe anumite teme?
As vrea un raspuns clar, daca vor accepta intalnirea!
Daca accepta, fixam conditiile intalnirii,(locul, data, etc,).
Astept un raspuns de la cineva abilitat, d-l Florea cred ca este cel ma in masura, fiind Presedintele asa zisei Asociatii a Preotilor Convertiti.
Din ce s-a intamplat astazi la Maranatha cred ca nu exista nici macar unitate intre penticostalii si baptistii din Suceava. De ce nu s-a tinut la Filadelfia? Daca era in renovare sala de acolo, atunci de ce nu au fost invitati pastorii de acolo? “Ceva este putred in Danemarca”…. si intre neoprotestantii din Suceava!
Nu exista unitate intre pocaiti. Sunt cca 50.000 de secte protestante in lume. Multe biserici nu pot sluji impreuna. Unii nu sunt in uniuni, altii sunt, unii sunt pentecostaci, altii baftisti. E greu!
asa este