Sudanul alunecă tăcut spre transformarea într-un stat islamic (MNN). Președintele Omar Hassan al-Bashir a declarat că dorește să adopte „o constituție 100% islamică” acum că partea de Sud a Sudanului s-a despărțit. (Sudan este unul dintre cele mai mari state din Africa și al șaisprezecelea stat din lume ca mărime. În 9 iulie 2011 a fluturat pentru prima oară steagul Sudanului de Sud, o nouă țară pe globul pământesc. Sudanul a fost împărțit între triburile africane din sud și populația arabă din nord. După o luptă de 50 de ani cu Sudanul, regiunea din sud devine cea de-a 193-a țară a ONU și cel de-al 54-lea stat al Africii.)
Creștinii vor avea de suferit. Aceștia își fac griji că nu vor mai putea să își practice credința. „Deși guvernul spune că în Sudan există libertate religioasă, acestea sunt de fapt vorbe goale”, a declarat Matt Parker, vicepreședinte Kids Alive International. Acesta a spus că partenerii Kids Alive au împărtășit cu el evenimente ce au avut loc săptămâna trecută, în care foarte multe biserici au fost distruse și mulți creștini arestați. Guvernul din Sudan neagă cu vehemență orice discriminare împotriva creștinilor din țară (christiantelegraph.com).
Rugați-vă pentru mântuirea celor pierduți din Sudan! Rugați-vă pentru președintele țării, ca Dumnezeu să-l lumineze! Rugați-vă pentru creștinii din Sudan, pentru statornicie și putere în vremuri de suferință!

