Aproape jumătate din alimentele produse în lume, adică aproximativ 2 miliarde de tone pe an, ajung la coșul de gunoi, potrivit unui nou raport publicat joi de către o organizație britanică ce solicită combaterea de urgență a acestor deşeuri, transmite agenția de știri AFP.
Studiu făcut de Institutul de Inginerie Mecanică din Londra a concluzionat că între 30-50% din cele patru miliarde de tone de alimente produse într-un an la nivel global ajung la gunoi. Cele mai multe produse agricole sunt aruncate din cauza lipsei unei stocări adecvate sau din lipsa unui transport care să le mențină în stare proaspătă.
Studiul a fost făcut de specialiști în energie bio, pentru a vedea dacă există suficientă materie prima. Dacă o vor duce tot asa, omenirea se va putea încălzi eco, dar va muri de foame! Concluzia scoate în evidență necesitatea elaborării unor strategii pentru o valorificare mai bună a resurselor, inclusiv a pământului agricol și a apelor.
Interesant de observat că sunt multe țări din Africa și Asia unde oamenii mor de foame. Să ne rugăm ca aceste alimente să ajungă la cei în nevoie și să nu mai fie nevoie să fie aruncate!


2 comentarii
Ce trist,atata timp cat inca mai exista atatea persoane care nu-si permit nici hrana de baza…
O informare putin mai agresiva va va scoate la iveala faptul ca tarile africane controlat sunt lipsite de hrana, nu intamplator. Spaniolii se bat cu tone de rosii, la randul lor si altii fac risipa,dar pentru cei saraci, nu se gasesc resurse. De ce? Nu este cumva o anomalie? “Trist dar adevarat”