Deși a fost invitat de către președintele Obama pentru a avea rugăciunea de binecuvântare, pastorul Louie Giglio a refuzat din cauza disputelor, el având o poziție împotriva homosexualilor și a fost înlocuit cu un pastor susținător al homosexualilor, ne informează ChristianityToday.com.
Astăzi, 21 ianuarie 2013, are loc inaugurarea președintelui american Barack Obama la un al doilea mandat la conducerea SUA. La ceremonia de inaugurare din primul său mandat, a fost invitat pastorul Rick Warren, care a avut rugăciunea de binecuvântare și a invocat numele lui Isus.
“Noi nu am fost conștienți de comentariile aduse pastorului Giglio la momentul selecției lui și nu reflectă dorința noastră de a sărbători puterea și diversitatea țării la această inaugurare”, a declarat într-un comunicat, joi, Addie Whisenant, purtătorul de cuvânt al comisiei de inaugurare.
Aceste dispute au început miercuri, când un blog liberal a postat o predică a pastorului Giglio de prin anii ’90, în care explica modul în care creștinii ar trebui să se raporteze la homosexuali.
Mesajul a creat o dispută care a determinat pe Giglio să trimită o scrisoare președintelui și să ceară retragerea sa de la ceremonia de inaugurare.
Pastorul Giglio se implică și în problema cu traficului de ființe umane și a ajutat milioane de oameni la nivel mondial. “Cred că este exact tipul de persoană de care avem nevoie, de o binecuvântare pentru națiunea noastră, și doar pentru că el crede că homosexualitatea este un păcat nu ar trebui să-l descalifice”, a declarat o femeie creștină din Atlanta.


3 comentarii
care tare este babilonul cel mare..
carei scris la apocalips.?.-da parerile sunt inpartite
sodomitii sunt raspnditi in toata lumea.!
Pastorul Louie G. are Un Superior , care ia dat vocatia . Probabil invitatia Celui dintai , primeaza ; in detrimentul celui de al doilea .
Pastorul nu a renunțat de bună voie ci a fost forțat de camarila președintelui. Nu e nimic eroic în actul lui de retragere, dimpotrivă, dacă ar fi fost erou, ar fi enunțat din nou opoziția sa față de homosexuali, dar nu a făcut-o. In schimb s-a scuzat ca mesajul a fost vechi. Ca și când și el a evoulat cu privire la sodomie, la fel ca Obama!