Pedro Martin Núñez, din Mexic, a stat în închisoare 21 de ani, închisoarea schimbându-i viața în rău prima dată, dar mai târziu în bine. Acest timp include anii de când era copil pe care i-a petrecut în închisoare, deoarece mama lui a fost încarcerată pentru înjunghierea tatălui său.
El a trăit acolo până la vârsta de 11 ani și a învățat obiceiurile rele ale lumii interlope. Núñez a crescut într-o lume rea în care nu au existat principii sau valori. Alegerea pe care a considerat-o ca fiind cea mai bună a fost să se alăture unui grup și mai apoi să vândă droguri. Asta făcea după ce a ieșit din închisoare.
Acest tip de viata nu a durat mult, pentru că, la vârsta de 16 ani, s-a întors la închisoare, de data aceasta pentru condamnarea lui. În această închisoare, în care a fost încarcerat zece ani, a auzit de mântuirea care o dă Isus printr-un grup de evanghelici care au vizitat închisoarea. Acceptându-L pe Isus în inima sa, a început un nou drum.
“Există doar două soluții: Biblia sau moartea” este filosofia omului care acum, la 35 ani după executarea pedepsei și eliberarea sa, a început să spună mărturia lui altor criminali și dependenți, și acordă posibilitatea de fi găsit, ceea ce reprezintă un mare risc, într-un oraș în care decesele cauzate de droguri depășesc 3.000 de oameni pe an.
Viața lui Nunez este alta, nu mai atrage atenția poliției atunci când merge pe stradă, deși are multe tatuaje. El spune tuturor: “Am pe Hristos în inima mea, și tu, de asemenea, ar trebui să-L cauți”. Nuñez nu a rămas doar la a predica din Biblie despre Isus. El, de asemenea, a fondat un refugiu al foștilor deținuți în centrul orașului și, în plus, el păstoreşte o biserică într-una din zonele cele mai periculoase din Ciudad Juarez.
Între timp, el a găsit o altă cale de ajutor: de a crea locuri de muncă pentru persoanele care ies din închisoare. A pus condiția ca aceștia să primească doar o jumătate din salariul și cealaltă jumătate este livrată soțiilor lor.



5 comentarii
Slava Domnului pentru ca si astazi El salveaza oameni de la pierzare!
ana
anatatarandras.com
daca Dumnezeu a facut un apostol (Pavel) dintr-un fost criminal (Saul), nu vad de ce n-ar face transformari la fel de radicale si azi.
Domnul sa binecuvanteze aceasta lucrare.
Dumnezeu face minuni si astazi. Ce minune mai mare ar fi decat o astfel de schimbare? Nimeni, nimeni!
DUMNEZEU POATE TOTUL!SI CU MINE A FACUT MINUNI.M-A ADUS LA VIATA VESNICA PRIN DOMNUL ISUS ,CARE A MURIT PENTRU MINE.DACA PE MINE M-A SCHIMBAT RADICAL,, EVIDENT CA ORICINE VINE CU PARERE DE RAU CA A PACATUIT SI-L ROAGA SA INTRE IN INIMA SA,VA FI MANTUIT.DE ACEEA EU II MULTUMESC TOATA VIATA PENTRU ACEST MARE HAR.GLORIE NUMELUI SAU. IAR BPENTRU ACEL TRAFICANT CARE A DEVENIT PASTOR,MA ROG DOMNULUI SA RAMANA STATORNIC PE CALEA VIETII PANA LA SFARSIT.SA STIE ORICINE CA NU POATE OMUL GRESI,CAT POATE DUMNEZEU IUBI SI IERTA