Sărăcia unui om bogat

Luca 12 : 13 – 21

       Capitolul 12 al Evangheliei după Luca începe prin a relata interesul deosebit a mii de oameni pentru a-L asculta pe Domnul Isus : „…se strânseseră noroadele cu miile, aşa că se călcau unii pe alţii...”(v.1). Mântuitorul le vorbea oamenilor despre ce trebuie să se ferească, despre vremea când adevărul va triumfa, despre importanţa sufletului, despre atotştiinţa şi protecţia lui Dumnezeu, despre importanţa mărturisirii lui Dumnezeu, despre vorbirea inspirată de  Duhul Sfânt în momente grele. Toate aceste subiecte erau de un interes deosebit pentru cei veniţi să asculte, pentru că aveau darul să-i pregătească pe oameni pentru cer. Surprinzător, însă, „Unul din mulţime a zis lui Isus : Învăţătorule, spune fratelui meu să împartă cu mine moştenirea noastră” (v.13). Întrebarea aceasta, venită ca un trăsnet, arată obsesia unor oameni pentru interese strict pământeşti. Dacă în urma vorbirii Fiului lui Dumnezeu, un om trage o astfel de concluzie, ne întrebăm oare la ce concluzie ajung oamenii atunci când li se predică Evanghelia astăzi? După mustrarea făcută celui obsedat de avere, Domnul Isus spune o pildă pentru învăţătura tuturor : Pilda despre un om bogat căruia i-a rodit ţarina.

Cu toată bogăţia pe care o avea, omul acesta era sărac în multe privinţe, pe care le vom evidenţia în continuare :

1. Era sărac în ceea ce priveşte calmul şi liniştea sufletească (v.17)

Avea avere multă, dar linişte puţină. Exprimarea lui: ”Ce voi face?…”(v.17) arată neliniştea şi agitaţia care l-a cuprins. Era în încurcătură. Avea o problemă. Căuta soluţii. După ce ţarina i-a rodit mult, el nu e cuprins de satisfacţie sau bucurie, ci de o mare îngrijorare. Cuvintele lui le auzim adesea în exprimarea oamenilor îngrijoraţi de poveri şi nevoi: „Ce mă fac acum?”  Bogăţia materială este adesea invers proporţională cu satisfacţia, bucuria şi liniştea sufletească. Cu cât bogăţia materială e mai mare, cu atât poate creşte sărăcia sufletescă.

In timp ce unii se îngrijorează că n-au ce să mănânce, aici întâlnim un bogat care se îngrijorează că n-are unde-şi pune mâncarea!

# Zacheu era si el un om bogat, dar sărăcia sufletească, neliniştea şi neîmplinirea l-au făcut să dorească să-L vadă pe Cel ce a spus : „…veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre…” (Mt.11:29)

# Despre un tânăr se spune că, deşi era foarte bogat, a ajuns şi foarte trist : „Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot ; căci era foarte bogat” (Lc.18:23)

Avem în această pildă a Domnului Isus imaginea unui om bogat în afară, dar sărac înăuntru.

2. Era sărac în cunoaşterea lui Dumnezeu (17-19)

 Cunoştea multe din secretele cultivării plantelor, dar nu cunoştea nimic despre Dumnezeu. In toate socotelile lui, nu aminteşte deloc de numele lui Dumnezeu. A privit la fiecare ploaie venită la timp, la soarele ce încălzea pământul, la plantele ce creşteau, dar nu a avut niciun fel de preocupare să privească la Dumnezeu, care conduce totul. Nu-L cunoştea. Nu-l interesa acest lucru. Avea în vedere veselia şi satisfacţia sufletului său (v.19), dar nu ştia că Dumnezeu poate să i-l ceară înapoi oricând (v.20)! Pentru că era atât de sărac în această privinţă, Dumnezeu nu-l numeşte nici bogat, nici deştept, nici stăpân, ci…nebun! (v.20).

Biblia prezintă necunoaşterea lui Dumnezeu ca fiind nebunie.

# Ps.14:1   „Nebunul zice in inima lui: “Nu este Dumnezeu!”

# Ier.4:22   „Caci poporul Meu este nebun, nu Ma cunoaste; sunt niste copii fara minte si lipsiti de pricepere;…”

Omul din pildă era într-o stare de bogăţie materială, dar in totală sărăcie in privinţa cunoaşterii lui Dumnezeu.

3. Era sărac în cunoaşterea Scripturii (17-19)

Era atât de sărac în această privinţă încât face din inima lui singurul partener de dialog. Textul ne spune că el este cel care gândeşte, el este cel care întreabă şi tot el este cel care răspunde. Atitudinea şi demersurile lui arată o sărăcie totală la capitolul cunoaşterii Scripturii. Dacă ar fi cunoscut Scriptura, ar fi înţeles că:

–          „Cine se încrede în inima lui este un nebun…”(Prov.28:26)

–          „Inima este nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” (Ier.17:9)

Avea foarte mult, dar cunoştea foarte puţin. Nu ştia cui trebuie să mulţumească pentru tot ce avea. Nu vede pe nimeni, n-are nevoie de nimeni, ci se vede doar pe sine însuşi. Se autodivinizează. Dacă unii fac greşeala idolatriei (închinare la mai mulţi idoli), el cade în greşeala egolatriei (divinizarea propriei persoane).

A decide in problemele vieţii fară consultarea Cărţii celui ce ne-a creat e o mare greşeală. Sărăcia în cunoaşterea Scripturii ne va expune riscului de a face din noi înşine măsura tuturor lucrurilor.

# „…eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine…”  (Rom.12:3)

Zilele din urmă sunt caracterizate de apostolul Pavel ca fiind vremuri grele (2Tim.3:1). Prima cauză remarcată de apostol este „Căci oamenii vor fi iubitori de sine…” (v.2)

Sunt atâţia astăzi care iau decizii consultându-se doar cu ei înşişi. Domnul Isus spunea : „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să mă urmeze” (Mc.8:34).

Fără Dumnezeu nu există nicio garanţie de viitor. Bogatul era cu mult mai sărac decât pricepea. Adevărata bogăţie este cea care se raportează la Dumnezeu. Bogatul a pierit cu gândul la un viitor fericit. „Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu” – subliniază Domnul Isus în finalul pildei.

Coronini, noiembrie 2009

pastor Ilie Milutin