Într-un interviu realizat de The Huffington Post, Rick Warren, pastorul megabisericii “Saddleback”, cu peste 200.000 membri, a declarat că politica administrației președintelui Barack Obama a “încălcat în mod intenționat libertățile religioase”.
“Eu cred că toată lumea ar trebui să aibă dreptul de a-și practica credința fără presiunea statului” – a spus Warren, comentând decizia Ministerului Sănătății și Serviciilor Umane, în conformitate cu care fiecare angajator din țară, indiferent de convingerile sale, trebuie să ofere angajaților asigurări de sănătate care includ și medicamente de avort sau sterilizare.
În acest mod în care administrația Obama a creat legea e ca și cum ar face o lege în care ar spune că rabinii evrei trebuie să vândă carne de porc.
Warren, de asemenea, a vorbit despre un proiect de lege din San Francisco, care ar interzice circumcizia, avertizând că aceasta ar putea duce în cele din urmă la interzicerea botezului.
Subliniem faptul că în anul 2009, la prima inaugurare a președintelui Obama, pastorul Rick Warren a fost invitat să facă rugăciunea de invocare. El l-a lăudat atunci pe Obama pentru curajul său, acum se pare că are critici la legile pe care le dă.
Vă invităm să ascultați intreg interviul în limba engleză mai jos:


2 comentarii
20000, NU 20000!
e tot una.. 200000 sau 20000 :)). Mai ales ca Logos Ploiesti ar vrea 0….. :))