Ne luptăm să fim buni, să fim diferiţi şi să semănăm cu Dumnezeu. Ne luptăm să nu păcătuim şi să fim exemple în lume. Ne luptăm, şi de puţine ori reuşim. Reuşim de puţine ori, pentru că, fără El, luptăm în zadar. E ca şi cum am lupta cu un duşman invizibil. Cum ai putea să-l doborî dacă nu îl vezi?
De puţine ori realizăm că secretul succesului constă tocmai în a sta cât mai aproape de Dumnezeu. Ne credem mari. Încercăm ca prin puterile proprii, prin forţele noastre să doborâm obstacolul, ca mai apoi să privim spre El cu subînţeles, aşteptând laudele de reuşită. Ne mânjim pe mâini, alergăm de colo-n colo, lovim, ţipăm… ostenim şi transpirăm ca să “câştigăm” admiraţia Lui. Ne implicăm în prea multe proiecte şi spunem promisiuni peste promisiuni. Am obosit atât de tare, încât când ajungem seara acasă, punem capul pe pernă, obosiţi, murmurând o rugăciune către Cel de Sus. Dimineaţa, cu un ochi la ceas şi cu unul în Sfânta Scriptură, citim mecanic câteva versete care ar trebui să ne “alimenteze” ziua. Mai apoi, spunem că plecăm la lucru pentru El. Uităm de oamenii pe care îi iubim, pentru că suntem prea concentraţi ca să atragem atenţia lui Dumnezeu. Nu mai cerem ajutorul Lui pentru că de această dată vrem ca singuri să luptăm împotriva adversarului. Avem impresia că luptăm să-I câştigăm iubirea, o iubire care deja e câştigată…
Mai apoi, uneori ne întoarcem dezamăgiţi, răniţi şi sfâşiaţi către El, fiind mult prea obosiţi ca să mai Îi spunem câteva cuvinte de iertare. În alte cazuri, am reuşit ce ne-am propus. Am reuşit să deschidem un cămin, am reuşit să-i facem casă unui orfan sau să îi dăm de mâncare celui flămân. Dar în niciunul din cele două cazuri, spre suprinderea noastră, nu vom primi laude de la El. Este imposibil să primim aşa ceva. Şi ştii de ce? Pentru că fie că te întorci rănit şi sângerând din luptă, fie că te întorci cu un trofeu, El tot cu dezamăgire te va privi. Ai înţeles totul greşit. El nu vrea să luptăm singuri, nu vrea să Îi arătăm ce tari şi mari suntem noi sau că a meritat să moară pentru noi. Dumnezeu vrea să-L implicăm în tot ceea ce facem. Vrea să realizăm că numai cu ajutorul Lui putem să reuşim ce ne-am propus. Vrea ca, din iubire pentru El, să-L consultăm. Pe El nu-L impresionează că tu ai reuşit de unul singur să faci ceva. Degeaba te uiţi către Cer şi aştepţi aplauze. Ele nu vor veni. Nu le vei auzi. Va fi tăcere. Va fi tăcere, pentru că ai avut impresia că, pentru câteva clipe, poţi să faci ceva de unul singur. Şi nimeni nu merită să fie aplaudat când crede că poate să facă ceva prin puterile proprii. Încetează să mai lupţi ca să-I câştigi dragostea şi admiraţia! Ele sunt câştigate deja.
