Zece femei creştine dintr-o ţară din Asia Centrală au primit maşini de cusut care le vor ajuta să genereze un venit pentru familiile lor. “Mulţumim pentru binecuvântarea voastră”, a scris una dintre destinatarele maşinii de cusut. “Doriserăm să cumpărăm o maşină de cusut bună de mult timp, dar nu avuseserăm fonduri. Asta ne va ajuta să strângem bani şi să binecuvântăm pe alţi membri de biserică.” Aproape toate destinatarele maşinii de cusut au menţionat că vor folosi, de asemenea, maşinile pentru a binecuvânta alţi membri de biserică cu îmbrăcăminte şi lenjerii de pat. Aceste familii locuiesc într-o zonă în care angajatorii potenţiali întreabă prima oară dacă aplicanţii slujbei sunt creştini. Dacă aplicanţii slujbei spun că sunt creştini, nu sunt angajaţi. Fiecare dintre aceste familii este implicată în lucrare. Activităţile de cusut le vor mai permite să fie flexibile cu orele de muncă în aşa fel încât să aibă mai mare oportunitate pentru slujire. O mamă a patru copii, care a primit o maşină de cusut, a scris: “Îmi voi învăţa copiii, astfel vom sluji bisericii şi vecinilor cu o Evanghelie practică.” Lăudat să fie Dumnezeu pentru lucrarea Sa din Asia Centrală!
Kenia
O grenadă aruncată duminică, 30 septembrie, în apropierea şcolii duminicale a Bisericii “Polycarp” ACK din Nairobi a luat viaţa unui băiat de nouă ani şi a rănit câţiva mai grav. John Ian Maina a suferit răni fatale în explozia care a avut loc în timp ce, pe la 10:25 am, aştepta cu un grup de alţi copii începerea şcolii duminicale. Poliţia tocmai avertizase în ziua precedentă că al-Shabbab plănuieşte atacuri în ţară, după capturarea portului Kismayu de către Forţele de Apărare Kenia din sudul Somaliei. Biserica “Sfântul Polycarp” este în apropierea oraşului Eastleigh, un district din Nairobi cunoscut cu numele “Micul Mogadishu” datorită numeroşilor imigranţi somalezi. Bomba a lăsat o adâncime de şase centimetri, o gaură largă de 12 centimetri în podea. Rugaţi-vă pentru creştinii din Kenya care sunt tot mai vizaţi răului la mâna militanţilor al-Shabbab din Somalia!
Nigeria
Douăzeci şi doi de studenţi au fost împuşcaţi mortal sau înjunghiaţi la Universitatea Politehnică Federală din nord-estul Nigeriei, în statul Adamawa, pe 2 octombrie, de către militanţii suspecţi ai Boko Haram. Chiar după miezul nopţii, oameni îmbrăcaţi în uniforme au intrat într-o sală de şedere şi au strigat pe unii studenţi pe nume. Studenţii au fost scoşi din camerele lor şi aliniaţi în afara clădirii. Unii au fost împuşcaţi, iar alţii au fost înjunghiaţi. Trupurile lor zăceau în linii. Unii din cei decedaţi erau musulmani, pe când alţii erau creştini. Poliţia nu ştie sigur de ce cei douăzeci şi doi de studenţi şi trei paznici au fost ucişi, deşi militarii au arestat zeci de oameni suspecţi de legături cu Boko Haram cu câteva zile mai devreme. Turnurile de celule din zonă au fost recent atacate de Boko Haram, făcând obţinerea informaţiilor din afara zonei mai dificilă. Unul dintre studenţi a declarat pentru BBC News: “Toată lumea este speriată.” Rugaţi-vă ca Dumnezeu să-Şi arate puterea în înfrângerea grupării Boko Haram, ca membrii grupării să se întoarcă la Cristos!
China
Proiect al Vocii Martirilor
Rugaţi-vă pentru cei implicaţi într-un proiect de Biblie digitală! Playere muzicale digitale sunt încărcate cu Noi Testamente audio, porţiuni ale Vechiului Testament, cărţi ale Vocii Martirilor şi imnuri.



Un comentariu
Dzeu sa aiba mila de toti!