Predică a pastorului Ilie Milutin, Biserica Baptistă Coronini, 19.06.2010
Faptele Apostolilor 5 : 1 – 11
Relatarea din cap.5 al cărţii Faptele Apostolilor vine să adauge informaţii despre Biserica Primară. Dacă până la acest capitol au fost evidenţiate doar aspecte pozitive cu privire la viaţa internă a Bisericii, avem acum descrierea unui episod negativ, care ne atrage atenţia în privinţa modului realist în care Scriptura prezintă lucrurile. Anania şi Safira erau oameni cunoscuţi în Biserică (li se specifică numele!). Ei nu au fost obligaţi să vândă nimic (4a). Şi după ce au vândut, erau liberi să facă ce doreau cu banii(4b). Cu toate acestea, demersul lor este sancţionat cu cea mai mare duritate. Pedeapsa lor a fost cu mult mai dură decât cea aplicată lui David, pentru fapte care – omeneşte analizând lucrurile – par a fi cu mult mai grave! Apostolul Petru pune câteva întrebări din care vom evidenţia pe aceasta :”…Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta?”(4c) Câteva gânduri s-au născut în inima şi mintea celor doi. Gânduri care lăsate să se nască, au ucis! Să încercăm să le evidenţiem :
1. Gândul invidiei : „Iosif…a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor”(4:36-37).
Imediat avem replica lui Anania şi Safira. Au vândut şi ei! De ce să fie evidenţiat doar Iosif?
# Gen.30:1 „Când a văzut Rahela că nu face copii lui Iacov, a pizmuit pe sora sa şi a zis lui Iacov: “Dă-mi copii, ori mor!”
# Prov.14:30 „O inimă liniştită este viaţa trupului, dar pizma este putrezirea oaselor.”
# Mt.27:18 „Căci ştia că din pizmă dăduseră pe Isus în mâinile lui.”
# Gal.5:21 „pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.”
# Iac.3:16 „Căci acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele.”
2. Gândul necredinţei : „…şi a oprit o parte din preţ cu ştirea nevestei lui…”(5:2a)
De ce au oprit o parte din preţ? Au avut ei credinţa că nu vor ajunge în suferinţă? Sau mai degrabă au vrut să se asigure că dacă va fi vreodată greu, ei vor avea o garanţie existenţială?
# Osea 5:2 „Necredincioşii se afundă în nelegiuire, dar voi avea Eu pedepse pentru toţi!”
# Mal.2:16 „…De aceea, luaţi seama în mintea voastră şi nu fiţi necredincioşi!”
# Ap.21:8 „Dar, cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”
3. Gândul mândriei : „ Cam după trei ceasuri, a intrat şi nevasta sa…(5:7a)
De ce nu au venit împreună? Nu cumva dorinţa de evidenţiere, alimentată de mândrie, i-a determinat să facă în aşa fel încât să se mai audă odată numele lor pronunţat în adunare pentru gestul făcut?
# Prov.16:18 „Mandria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii.”
# Prov.29:23 „Mândria unui om îl coboară, dar cine este smerit cu duhul capătă cinste.”
# Prov.30:32 „Dacă mândria te împinge la fapte de nebunie şi dacă ai gânduri rele, pune mâna la gură!”
# Obadia 1:3 „Căci mândria inimii tale te-a dus în rătăcire…”
4. Gândul minciunii : „ Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?”(5:3)
Invidia, necredinţa şi mândria au determinat naşterea unui alt gând : minciuna. Un gând care ucide.
# Prov.12:22 „Buzele mincinoase sunt urâte Domnului, dar cei ce lucrează cu adevăr Îi sunt plăcuţi.”
# Prov.19:5 „Martorul mincinos nu rămâne nepedepsit, şi cel ce spune minciuni nu va scăpa.”
# Ioan 8:44 „Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.”
# Apoc.21:8 „Dar, cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”
# Apoc.22:15 „Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!”
S-au născut câteva gânduri în mintea celor doi. Lăsate să se nască, acestea au adus dezastrul!
Vigilenţa noastră trebuie să funcţioneze în aşa fel încât nu trebuie lăsate să se nască gândurile care ne-ar putea ucide.
Soluţia : 2 Cor.10:5 „ …şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.”
AMIN

