Eşti pregătit să ai o viziune de la Dumnezeu?

     Suntem pregătiţi pentru ceea ce are El în plan cu viaţa noastră? Dorim ca Dumnezeu să lucreze prin noi şi să ne folosească aşa cum El ştie cel mai bine? Să urmezi o viziune nu e simplu. Nu e simplu deloc, pentru că a avea o viziune în viaţa ta înseamnă a nu mai trăi pentru tine, ci pentru Dumnezeu, pentru scopul pe care El îl are cu privire la viaţa ta. Dar oare câţi oameni sunt pregătiţi să renunţe la ei, pentru a descoperi ce are Domnul nostru pregătit?

 Tânjim ca El să lucreze în viaţa noastră şi să ne folosească, dar atunci când vine momentul, când ne aflăm faţă în faţă cu viziunea, începem să dăm înapoi. Ne dăm seama că nu este chiar ceea ce am visat. Mulţi dintre noi au tendinţa să-şi imagineze că dacă Dumnezeu le-a dat o viziune, o misiune, atunci viaţa lor de aici înainte va fi presărată cu petale. Gata, necazurile au luat sfârşit, greutăţile nu mai sunt şi noi ne putem lăuda cu bogăţiile pe care le avem. Stop! Haideţi să gândim puţin, să medităm la ce înseamnă a ne pune viaţa la dispoziţia Lui. Acum 3 ani, când m-am aşezat pe genunchi şi am spus: “Doamne, Îţi dau viaţa mea Ţie, fă ce vrei Tu cu ea! Lucrează, Doamne!”, nu ştiu cât de conştientă am fost când am făcut această rugăciune. Cert este că El mi-a răspuns printr-o întrebare: “Eşti gata să suferi? Eşti pregătită să suferi mult?”. M-a măcinat această întrebare. Nu înţelegeam ce vrea să-mi zică prin asta. Cum aşa… eu îi cer să lucreze prin mine şi El mă întreabă dacă sunt pregătită să sufăr? Nu ştiu cât de convingătoare am fost când am spus “da”, dar ideea este că El m-a crezut pe cuvânt. Prin urmare, mi-a dat o viziune. A început să mă folosească, să lucreze în viaţa mea. Acum nu am să vă spun că brusc am devenit cea mai fericită de pe pământ, că tot ce mă rugam primeam şi că de atunci nu a mai existat nicio greutate. Neeeh. Am să vă spun că oamenii mă priveau suspicioşi. Nu aveau încredere în ceea ce am primit eu de la El. Asta m-a durut. Mă frământam şi nu înţelegeam de ce nu pot şi ei să creadă ce cred eu. Aceasta a fost doar prima etapă. Apoi a urmat oboseala, au urmat nopţile nedormite, cât şi zeci de gânduri. După acestea, a sosit şi momentul în care eu a trebuit să aleg: să aleg între ceea ce iubesc şi ceea ce trebuie. Să aleg între voia Lui şi voia mea. Să aleg între a renunţa la persoanele la care poate că nu aş fi vrut să renunţ, doar pentru că nu erau după voia Lui. Nu a fost simplu, nu a fost uşor… dar am avut aşa o PACE. Ştiam că El e cu mine, ştiam că Dumnezeu e în control. Apoi a urmat lupta cu întunericul, pentru că cel rău nu doarme. Nuuu. Nu stă pe-o ureche atunci când ai din partea lui Dumnezeu o viziune. Şi totuşi, de fiecare dacă când o lacrimă îmi curgea pe obraz, îmi aminteam de întrebarea Lui: “eşti tu pregătită să suferi?”. Ironic este că zâmbeam când îmi aminteam această întrebare. De ce? Pentru că ea îmi dădea putere. Ea mă ajută să-mi amintesc că El e cu mine şi că, orice s-ar întâmpla, e în control.

Şi totuşi… ţi-am spus toate acestea de mai sus pentru a te face conştient că este o responsabilitate să Îl laşi pe El să îţi modeleze viaţa şi să lucreze prin tine. Dar să ştii că e minunat în acelaşi timp. E extraordinar să Îl simţi aproape, să ştii că e alături de tine la fiecare pas şi că zâmbeşte şi plânge împreună cu tine. Nu pot descrie în cuvinte cât de emoţionant este când vezi cum, prin viaţa ta, schimbă alte vieţi. Da, sentimentele care îţi invadează inima atunci când El lucrează prin tine, nici nu se pot compara cu nimic altceva. Vrei o viziune? Eşti pregătit?