2 Samuel 24:14
David se afla într-o situaţie complicată. Urma să suporte una din cele trei pedepse puse în faţa lui de Dumnezeu:
– 7 ani de foamete în ţară
– 3 luni să fugă dinaintea vrăjmaşilor
– 3 zile să bântuie ciuma în ţară
Era greu de luat o decizie. David îşi stabileşte un principiu şi decide în funcţie de acesta. Principiul este enunţat în v.14 : „…mai bine să cadem în mâinile Domnului, căci îndurările Lui sunt nemărginite; dar să nu cad în mâinile oamenilor!”
A accepta pedeapsa foametei însemna ca 7 ani să stea la mâna oamenilor din ţările vecine pentru pâine. A fugi dinaintea vrăjmaşilor însemna ca 3 luni să suporte răutatea oamenilor exprimată faţă de popor.
David era la maturitate. A interacţionat adesea cu tot felul de oameni. A tras anumite concluzii din aceste experiențe. Ştia ce înseamnă să ajungi „în mâinile oamenilor”! De aceea a preferat sancţiunea din mâinile Domnului! În majoritatea psalmilor compuși de el intâlnim exprimări prin care este invocat numele Domnului, și se face apel la Dumnezeu, în contrast cu nevrednicia și neputința oamenilor. David apelează la Dumnezeu știind că a apela la oameni este o greșeală și o mare provocare. David îi caracterizeaza pe oameni astfel:
– Oamenii mint (Psalmul 62:9a “Da, o nimica sunt fiii omului! Minciună sunt fiii oamenilor!”; 12:2 “Oamenii îşi spun minciuni unii altora, pe buze au lucruri linguşitoare, vorbesc cu inimă prefăcută.”)
– Nu te poți baza pe ei (Psalmul 62:9b “Puşi în cumpănă toţi laolaltă, ar fi mai uşori decât o suflare.“)
– Oamenii asupresc și înșală (Psalmul 17:4 “Cât priveşte legăturile cu oamenii, eu, după cuvântul buzelor Tale, mă feresc de calea celor asupritori”; 35:20 “Căci ei nu vorbesc de pace, ci urzesc înşelătorii împotriva oamenilor liniştiţi din ţară”, 86:14 “Dumnezeule, nişte îngâmfaţi s-au sculat împotriva mea, o ceată de oameni asupritori vor să-mi ia viaţa şi nu se gândesc la Tine.”)
– Oamenii sunt răi (Psalmul 57:4 “Sufletul meu este între nişte lei: stau culcat în mijlocul unor oameni care varsă flăcări, în mijlocul unor oameni ai căror dinţi sunt suliţe şi săgeţi, şi a căror limbă este o sabie ascuţită”, 139:19 “…Depărtaţi-vă de la mine, oameni setoşi de sânge!”)
Ca un fel de concluzie, în Psalmul 146:3 citim: ”Nu vă încredeţi în cei mari, în fiii oamenilor, în care nu este ajutor.”
Cea mai mare ispită pentru noi astăzi sunt „mâinile oamenilor”! Adesea suntem decepţionaţi sau răniţi într-un fel sau altul chiar în biserică. Biserica este proprietatea lui Hristos. Ceea ce ni se întâmplă neplăcut în acest teritoriu este în cunoştinţa Proprietarului. Noi nu ştim de ce ni se întâmplă una sau alta, dar ştim că Dumnezeu ştie! A privi la oamenii din afara bisericii, a încerca soluţii aruncându-ne „în mâinile oamenilor” este una din marile greşeli pe care suntem mereu ispitiţi să le facem.
Înainte de 1989 problema se punea în alt mod. Oamenii ne erau potrivnici pe faţă. Nu-ţi era greu să constaţi că nu erai acceptat într-o societate declarată ateistă. Ce-ţi puteau oferi oamenii dintr-o asemenea societate decât opoziţie, respingere, marginalizare?
Acum, situaţia e alta. Societatea s-a schimbat. Oamenii nu mai sunt constrânşi de vreo anumită ideologie să ne respingă, să ne izoleze. Acum, „mâinile oamenilor” arată (la modul formal!) altfel. Suntem adesea ţinta interesului lor. Suntem invitaţi să dăm mâna cu ei. Societatea caută să ne integreze în toate domeniile ei. Avem acces în zone absolut interzise în trecut : poliţie, armată, învăţământ, justiţie, politică…
Cea mai mare păcăleală pe care ne-o oferă cu abilitate diavolul în vreme de libertate este să credem că putem avea încredere în cei care ne întind astăzi mâna. A ne orienta spre oamenii care ne fac diferite oferte şi a ne da în mâinile lor este una din marile greşeli pe care le putem face. În Ieremia 17:5-8 citim : „Aşa vorbeste Domnul: blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijineşte pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul! Căci este ca un nenorocit în pustie, şi nu vede venind fericirea; locuieşte în locurile arse ale pustiei, într-un pământ sărat şi fără locuitori. Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul, şi a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură, când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme, şi nu încetează să aducă rod.”
Omul care se încrede în Dumnezeu este binecuvântat… Haideți să ne încredem în El și doar în El!
Pastor Ilie Milutin
