2 Împăraţi 2:1-12
Ilie este omul lui Dumnezeu ce a călătorit mult în activitatea sa profetică. Venit din Galaad la Samaria, a transmis lui Ahab un mesaj de o maximă gravitate, apoi a plecat la pârâul Cherit. De aici a călătorit la Sarepta Sidonului, iar după trecerea anilor de secetă a revenit la Samaria pentru confruntarea finală cu Ahab. A urcat muntele Carmel, iar apoi „a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Izreel”, chiar dacă acesta se deplasa cu un car (1 Împăraţi 18:45-46). Deprimat şi obosit, „după un drum de o zi”, Ilie se aşază sub un ienuper şi doreşte să-şi sfârşească alergarea şi să pună capăt drumurilor vieţii(19:4). După intervenţia îngerului Domnului, Ilie a mai făcut un drum lung, şi „a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi până la muntele lui Dumnezeu, Horeb” (19:8).
Aici află că mai are de călătorit, porunca lui Dumnezeu fiind : „Du-te, întoarce-te pe drumul tău prin pustiu…” (19:15). Şi Ilie a mai călătorit mult. A venit însă şi timpul pentru ultima călătorie… Călătoria spre cer! Ultimul drum al lui Ilie e descris în 2 Împăraţi 2:1-12.
1. Un drum pe care n-a putut să-l influenţeze cu nimic…(1,11)
Ilie avea câte o misiune de îndeplinit atunci când călătorea. Când a venit vremea ultimului drum, Ilie nu mai are nimic de făcut. Pentru acest ultim drum, Ilie se vede „ridicat” de Cel în faţa căruia n-ai cum să te împotriveşti!
Multe din călătoriile noastre pământeşti le putem programa sau le putem anula. Când vorbim însă de ultimul drum, noi devenim totalmente fără reacţie. N-avem ce face! Pleci, ori vrei, ori nu vrei! Decizia pentru ultimul drum îi aparţine în exclusivitate lui Dumnezeu! „Când a voit Domnul…” , lui Ilie nu i-a rămas nicio alternativă personală (2:1,11).
2. Un drum care n-a putut fi oprit de nimeni…(3,5)
Este interesant de observat în text faptul că atât Elisei, cât şi fiii proorocilor din Betel şi din Ierihon ştiau că Ilie va fi răpit în acea zi (3,5). Mai interesant este însă de remarcat replica lui Elisei : „Ştiu şi eu, dar tăceţi”. Ştiau, dar nu puteau face nimic. Nu aveau nicio putere să influenţeze sau să oprească ceea ce era de neoprit. Poate că fiii prorocilor se aşteptau să-l vadă pe Elisei agitat sau dând semnalul pentru bocet. Acesta însă şi-a dat seama că singurul lucru care se putea face era…tăcerea!
Când Dumnezeu decide vremea ultimului drum, nimeni nu poate face nimic. Puterea umană cade într-o totală neputinţă.
3. Un drum al despărţirilor dramatice…(11-12)
Când a venit clipa pentru ultimul drum, Ilie mergea cu Elisei şi vorbeau. N-au apucat să termine discuţia. A venit „carul de foc şi nişte cai de foc”. Poate mai aveau să-şi spună ceva. Ar mai fi vrut să discute ceva. Plecarea lui Ilie a fost una dramatică : „i-au despărţit pe unul de altul”. Dramatismul acestei despărţiri e dat şi de reacţia lui Elisei : „Părinte! Părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui...” Elisei şi-a sfâşiat hainele de pe el.
Ultimul drum este drumul despărţirilor dramatice. Au încercat fiii prorocilor să-l caute pe Ilie trei zile, dar nu l-au găsit (17). Despărţirea a fost dramatică şi totală.
4. Un drum fără bagaje…(13-14)
În numeroasele călătorii pe care le-a făcut, Ilie n-a avut cu el multe bagaje, dar ceva avea mereu cu el : mantaua. Mantaua prăfuită prin drumurile pustiei o avea Ilie şi în clipa plecării pe ultimul drum. I-a fost dragă. Însă n-a luat-o cu el. A fost martora tăcută la atâtea evenimente. Ilie o ţinea în mână şi după ce a urcat în car. Dar apoi, a trebuit -spune Cuvântul – să-i dea drumul (13,14)!
Adesea călătorim pe pământ. Avem cu noi tot timpul ceva bagaje. Unii călătoresc cu maşini scumpe, cu bagaje numeroase, cu bani mulţi în buzunare. Ultimul drum e fără bagaje! „Căci noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea”(1 Tim.6:7).
5. Un drum hotărât de Dumnezeu…(1)
Ilie a dorit să stabilească el momentul pentru ultimul drum. Era obosit, descurajat „….şi dorea să moară, zicând : Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul…”(19:4). A fost cererea lui, dar momentul plecării nu-l stabileşte omul, ci Dumnezeu. „Când a voit Domnul…” atunci a plecat Ilie pe ultimul drum (2:1). De obicei, omul face apel la ultimul drum când se află într-o situaţie critică, fără ieşire. Dumnezeu, dimpotrivă, stabileşte timpul plecării lui Ilie atunci când lucrurile mergeau bine. Dumnezeu vrea să ia la Sine oameni pregătiţi, nu nepregătiţi! Ilie dorea să moară sub un ienuper, dar Dumnezeu are pentru el pregătită caleaşca de foc! Ce important este să fim pregătiţi şi să aşteptăm momentul plecării atunci când hotărăşte Dumnezeu!
6. Un drum precedat de un traseu simbolic şi urmat de activitatea altora…
Înainte de a fi pornit pe ultimul drum, către cer, Ilie străbate un ultim traseu pământesc, aparent fără însemnătate, pentru că nu se întâmplă nimic deosebit în acest parcurs : Ghilgal, Betel, Ierihon şi Iordan. Semnificaţia numelor din acest traseu are ceva important de comunicat :
Ghilgal = Prăvălire, Prăbuşire
Betel = Casa lui Dumnezeu
Ierihon = Oraşul parfumurilor, al miresmelor
Iordan = Cel care se grăbeşte, râul judecăţii
S-a „prăbuşit” ceva în fiinţa lui Ilie când a decis să se deschidă total pentru Dumnezeu, căutând să readucă poporul înapoi în „casa lui Dumnezeu” Se profila astfel ziua răsplătirii slujitorului, „oraşul miresmelor”, şi asta cu „grăbire”!
Până nu vine vremea ultimului drum, vechiul sistem de viaţă, „felul deşert de vieţuire” (1 Petru 1:18), trebuie prăbuşit, sfărâmat şi, în sângele lui Hristos, putem fi curăţiţi şi făcuţi „oameni din casa lui Dumnezeu” (Efeseni 2:19), cetăţeni cu sfinţii, aştepând intrarea veşnică în Oraşul de sus, cetatea lui Dumnezeu. Timpul trece aşa repede!
După ce Ilie a pornit spre cer, ultimul drum, în urma lui a rămas o lucrare importantă. A rămas mărturia singurului Dumnezeu adevărat, a rămas Elisei să ducă mai departe lucrarea profetică. Ce rămâne în urma noastră? Ce moştenire lăsăm? Ne va mai „căuta” cineva urmele sau n-am însemnat nimic pentru nimeni?
Pastor Ilie Milutin, 21.07.2010
