Ieri am avut o duminică specială, și 5 suflete L-au mărturisit pe Domnul în apa botezului. Aici, în Malawi, lucrurile sunt de multe ori confuze în ceea ce privește botezul, semnificația și însemnătatea lui, de aceea a trebuit să țin mai bine de 2 ore un mesaj/timp de învățare cu ei.
Deși inițial ar fi trebuit să fie 19 persoane, doar 7 au fost prezente, din care azi au fost botezate 5; una din persoane era un băiețel de 10 ani care nu știa nimic, nici când a fost mântuit, nici ce este botezul, iar cealaltă persoană a fost o fată de aproximativ 15-16 ani.
Botezul s-a ținut la o mică apă, la aproximativ 30 minute distanță de mers pe jos, apă stătătoare acoperită de frunze și flori, așa cum se vede în poze.
Spuneam că aici, în Malawi, lucrurile sunt confuze în ceea ce privește botezul nou-testamental, și asta pentru că toată lumea are impresia că botezul dă viață veșnică, sau că botezul este biletul pentru cer. Altora pur și simplu nu le pasă sau nu sunt interesați de orice altă semnificație, decât să fie acceptați în biserică precum membri, ca în cazul fetei de 16 ani. Nevoia de a aparține undeva este o nevoie primară în om, și oamenii din Malawi nu sunt cu nimic mai diferiți.
Frații și surorile din Mpyupyu au știut că eu îi voi învăța ceea ce spune Biblia, așa că, de câteva sătpămâni, deja m-au anunțat că doresc ca să îi învăț ce e botezul, cum se practică și ce însemnătate are. Astfel, m-au rugat pe mine să îl și oficiez.
După botez, ne-am întors înapoi la biserică, am avut cina Domnului, după care ne-am bucurat de câteva binecuvântări „din ale gurii”: mămăligă (nsima) cu pește mic (usipa).
În concluzie, această duminică a fost una foarte frumoasă și binecuvântată; biserica din Mpyupyu, acolo unde în 2010 am ținut Școala Biblică, este în continuă creștere și mulți din acest sat văd mărturia ei.
Din Malawi pentru Știri Creștine, Ovi Cornea
http://mission2malawi.blogspot.ro



Un comentariu
Ce placut e sa vezi ca lucrarea Domnului se face pretutindeni!
Multe binecuvintari!