Prin faptul că hinduşii atacă creştinii din India din ce în ce mai frecvent, se vede clar că ei simt liberi în a face asta. Poate că aceste atacuri cresc din cauză că este un lucru rar ca poliţia să ia la răspundere instigatorii pentru faptele lor. Acest articol discută ultimele trei atacuri care s-au întâmplat în aceeaşi zi, în locaţii diferite.
Trei atacuri anticreştine în trei state diferite adeveresc „creşterea tristă a intoleranţei religioase” din India. Aceasta este opinia lui Sajan K. George, preşedintele Consiliului Global al Creştinilor Indieni (GCIC), având în vedere episoadele de violenţă comise de către hinduşii ultranaţionalişti din Maharashtra, Karnataka şi Haryana, toate având loc în data de 15 iulie.
Cel mai serios incident s-a întâmplat în satul Sainagara (Karnataka). Reverendul Nathaniel Shubas, pastor al Casei de Rugăciune Penticostale „Immanuel”, a ţinut o slujbă de rugăciune, la care au participat aproximativ douăzeci de persoane. În timpul serviciului, martorii spun că au văzut un om intrând, a înregistrat ceea ce pastorul spunea, iar după aceea a plecat. În zece minute, această persoană a revenit însoţit de mai mult de douăzeci activişti din Rashtriya Swayamsevak Sangh (RSS) şi Bajrang Dal, grupări care constituie „aripa înarmată” a Partidului Bharatiya Janata Party (BJP, partid hindus ultranaţionalist). Aceştia au început să îl bată şi să îl insulte pe reverendul Shubas, apoi l-au tras după ei aproximativ un kilometru, către secţia de poliţie Vidyanagara. L-au acuzat de practicarea convertirii forţate a hinduşilor spre creştinism. Ofiţerii l-au arestat pe pastor pe baza articolului 295A („Actele intenţionate şi maliţioase comise pentru a forţa sentimentele religioase ale oricărei clase, prin insultarea religiei acesteia sau a convingerilor religioase”).
Al doilea episod de violenţă a avut loc în satul tribal din Thavalpada (Maharashtra). Aproape zece hinduşi au atacat cincizeci de creştini, care cântau imnuri devoţionale. Atacatorii erau conduşi de către Eknath Jhugare, lider BJP local. Spre deosebire de Karnataka, de data aceasta poliţia i-a arestat pe atacatori.
De asemenea, pe 15 iulie, în satul Dabar Patli (districtul Sirsa, Haryana), hinduşii au demolat o biserică penticostală în fază de construcţie, Samiti Mesia, susţinând că majoritatea sătenilor s-au opus construcţiei sale.


Un comentariu
Cei nascuti in chip firesc prigonesc pe cei nascuti din Dumnezeu ;
asta a fost dintotdeauna si va fi pana la sfarsit.
La fel cum papa este ingrijorat de inmultirea bisericilor penticostale si evanghelice : aceeasi reactie, aceleasi urmari.