Oficialii vietnamezi din districtul Muong Cha, provincia Dien Bien, au distrus două noi clădiri de biserică ale minorităţii etnice de creştini Hmong luna trecută, şi au ameninţat cu dărâmarea celei de-a treia. Biserica „Ho He”, ridicată în aprilie de către Misiunea Vestea Bună Vietnam, care nu e înregistrată, a fost demolată pe 17 iunie. Biserica „Phan Ho”, aparţinând Bisericii Evanghelice din Vitenam (nord), a fost distrusă înainte cu patru zile, 13 iunie 2012. În timp ce poliţia locală, forţele paramilitare şi alte autorităţi coborau pe clădirile bisericii, creştinii puteau doar privi cum casele de închinare erau reduse la moloz. Ambele congregaţii s-au divizat de atunci în două grupuri mici şi continuă să se închine. Mulţumiţi lui Dumnezeu că creştinii au rămas credincioşi în timpul acestui timp de persecuţie, şi rugaţi-vă ca nicio altă biserică din zonă să nu fie dărâmată.
Iran
Curtea Revoluţionară din Iran a admis recent condamnarea pastorului Farshid Fathi la şase ani de închinare pentru „ofense politice”, forţându-l să ispăşească un termen de închisoare care a început în urmă cu 18 luni. Farshid a fost arestat în decembrie 2010 din cauza muncii lui de creştin, iar autorităţile continuă să eticheteze activităţile sale ca fiind ofense politice. El a fost acuzat din cauză că ar fi agent-şef al unei organizaţii străine din Iran şi pentru administrarea de fonduri pentru organizaţii străine, o acuzaţie adesea folosită pentru a aresta şi acuza creştini. Farshid a devenit foarte iubit în rândul deţinuţilor din închisoarea Evin, Teheran, potrivit Elam Ministries. Procesul lui Farshid a fost amânat în mod repetat de către autorităţile judiciare până anul acesta. Soţia lui Farshid, Leila, a renunţat la contractul casei pentru a plăti cauţiunea acestuia, dar şi aşa, el niciodată nu a fost eliberat. Farshid şi Leila au doi copii. Rugaţi-vă pentru suferinţa lui Farshid, ca el să continue a aduce lumină în închisoarea Evin în perioada detenţiei sale.
Kenya
Cel puţin 17 creştini au fost omorâţi în atacuri simultane asupra a două biserici din Garissa, Kenya, duminică, 1 iulie. Pe lângă cei 17 decedaţi, mai mult de 40 de oameni au fost răniţi. Atacatorii mascaţi au lansat grenade şi au deschis focul cu puşti de asalt asupra a două biserici, o biserică romano-catolică şi o biserică africană de interior (AIC), care sunt la aproximativ două mile distanţă. Imaginile de televiziune au arătat efectele atacului: bănci răsturnate, sânge pe podea sau împrăştiat de-a lungul pereţilor, articole de îmbrăcăminte situate pe podea şi Biblii presărate de-a lungul clădirilor de biserică. Atacurile au avut loc în Garissa, o capitală provincială situată la aproximativ 120 mile distanţă de frontiera somaleză. Oficialii locali l-au numit cel mai rău atac de când Kenya şi-a trimis trupele să zdrobească militanţii al Shabaab. Creştinii din zonă sunt îngrijoraţi cu privire la ceea ce înseamnă acest lucru pentru viitorul lor.
Pakistan
Rugaţi-vă pentru deţinutul creştin Imram Ghafur, acuzat de falsă blasfemie şi servind închisoare pe viaţă. Vocea Martirilor susţine familia acestuia, inclusiv şi părinţii săi care necesită îngrijiri medicale. Imram speră să fie eliberat mai devreme, ca în felul acesta să poată servi ca misionar poporului său.


