În iunie, Convenția de Sud a Baptiștilor americani și-a ținut conferința anuală. Au ales, pentru prima dată în istoria ei, un negru ca președinte și au adoptat o rezoluție care condamnă căsătoriile homosexuale și respinge noțiunea că drepturile homosexuale constituie drepturi civile sau drepturi ale omului (link).
Administrația Obama a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a submina libertatea religioasă în SUA și la nivel internațional, în timp ce promova drepturile homosexualilor. Ultimul exemplu parvine din mai, anul acesta, când Departamentul de Stat al SUA a emis raportul anual al drepturilor omului peste tot în lume. Spre deosebire de anii trecuți și practica administrațiilor precedente, Administrația Obama nu mai include în rapoartele anuale incidentele de persecuții religioase și încălcarea drepturilor religioase. Aici aflați un comentariu pe acest subiect!

2 comentarii
Eu cred ca Dumnezeu ar vrea sa spunem “NU” homosexualitatii, iar pe homosexuali sa i ajutam sa Ll primeasca pe Hristos ca Singurul care spune Adevarul si poate sa faca familii fericite. Asta nu inseamna ca un homosexual poate fi crestin in ochii lui Dumnezeu sau in trupul Sau-Biserica.
este o scirba inaintea lui Dumnezeu NU homosexualismului