Doamne,
Te caut! Strig către Tine şi Te rog să nu pleci. Nu poţi să pleci, pentru că, dacă pleci, eu fără Tine nu pot exista. Nu pot. Te-am făcut Universul meu, Te-am făcut Totul. Ştiu că mă iubeşti. Ştiu asta, pentru că simt în fiecare clipă, în fiecare secundă şi cu fiecare bătaie a inimii mele. De puţine ori am înţeles dragostea Ta diferită de cea a oamenilor. De tare puţine ori. M-am tot întrebat cum poţi să ierţi din nou şi din nou… ca mai apoi iar să ierţi. Te doare, ştiu că Te doare, pentru că mă doare pe mine, ca om, când cineva mă răneşte… oare cât de tare Te doare pe Tine ca Dumnezeu? Nu pot să-mi imaginez această durere. Nici nu cred că aş putea să o suport. Atât de puţin înţelegem noi din ce eşti Tu, Tată… atât de puţin! Oh, de am simţi măcar puţin, pentru o clipă, tot ce simţi Tu! Oare am putea rezista?
Mereu va rămâne o enigmă pentru mine alegerea Ta de a ne iubi pe noi. Alegerea Ta de a ierta tot şi de a ne accepta pe noi, nişte păcătoşi. Şi, oh, mi se clatină inima în mine când mă gândesc cât de puţini oameni apreciază ceea ce faci Tu. Oare ei nu văd cât de minunat eşti? Nu văd, Dumnezeule, că Tu eşti totul şi că fără tine pământul acesta e deşertăciune? Fă-ne să înţelegem, Te rog, Isuse, fă-ne să înţelegem sacrificiul pe care Tu l-ai făcut pentru noi… Vreau să putem pricepe, să Te descoperim puţin câte puţin şi să simţim din plin dulceaţa Ta.
Mulţumesc. Mulţumesc pentru că îmi vorbeşti, că mă asculţi… că mă mângâi. Ha, îmi vine să tresar de bucurie când îmi imaginez privirea Ta plină de bunătate. Te iubesc, Te iubesc, Te iubesc!
