Cristian Barz s-a stins din viaţă

       Scumpii mei, dacă azi dimineaţă am scris un articol despre cei de la Caritatea şi despre Cristi… seara aceasta am primit un telefon. Cristi Barz a plecat la Domnul. Nici nu ştiu ce să scriu, am rămas fără cuvinte. A fost un şoc pentru multă lume…

   Singura explicaţie a fost că a avut un accident în baie. Mai multe nu ştiu. Dar… acest tânăr, care avea 30 de ani, s-a stins în seara aceasta. Nu mai este printre noi. Cristi suferea de distrofie musculară de  la vârsta de 10 ani. Aceasta a fost mărturia lui:

“Mă numesc Cristian Barz, am 30 de ani şi am Distrofie Musculară, descoperită în jurul vârstei de 10 ani. Am încercat tot felul de tratamente, până am hotărât să renunţ. Pe când încă umblam, am reuşit să fac o şcoală normală şi facultatea de informatică economică. În timpul şcolii, mergeam la chefuri, discoteci, în baruri, dar toate astea nu mă ajutau să am o viaţă mulţumitoare. Am avut prieteni care mă cărau peste tot, aveam o familie care mă ajuta, dar nici acestea nu îmi erau destul. Am băut, am fumat vreo 10 ani, studiam extratereştrii şi religiile orientale, nimic nu îmi aducea împlinire. Cum îmi plăceau calculatoarele, am început să îmi petrec tot timpul în faţa unui calculator, căci după terminarea facultăţii nu mai aveam nimic de făcut. Intrasem în depresie pentru că ajunsesem într-un cărucior. Am început să mă uit la filme non-stop şi pierdeam mult timp cu jocuri pe calculator. Fiecare zi era la fel, şi m-am dezgustat de toate. Căruciorul l-am luat de la Caritatea. Ştiam că acolo se fac întâlniri vinerea, aşa că am hotărât să merg şi eu. Am fost întrebat că de ce aş merge acolo, la pocăiţi, şi am zis că eu nu am treabă cu religia, dar mă duc să fac ceva cu viaţa mea. În 18 septembrie 2006 am fost chemat într-o tabără de weekend la Varmaga. S-au purtat discuţii şi studii despre Dumnezeu, am cântat. Parcă nu eram interesat, dar ascultam tot ce se vorbeşte. A fost cântat un cântec, “Ţine-mă în mâna Ta”, care mi-a atras atenţia. Eu mă tot gândeam în perioada aceea cine o să rămână cu mine când nu o să mai fie părinţii, cine o să aibă grijă de mine, cum o să mă descurc. Cântecul acesta m-a făcut să realizez că Dumnezeu o să aibă grijă de mine şi o să trimită oameni potriviţi la momentul potrivit. Grijile mele au început să dispară, pe masură ce cunoşteam mai mult despre Dumnezeu. Aşa că am hotărât să-L accept pe Fiul Lui în inima mea. Viaţa mea s-a schimbat în bine şi nu mai am gândurile deprimante pe care le aveam până să-L cunosc pe Dumnezeu. El nu rezolvă neapărat problemele de sănătate pe care le avem, dar ne învaţă cum să trăim cu ele, şi asta ne ajută să ne îmbunătăţim viaţa. De acum încolo am credinţa că viaţa mea are un rost, şi Îi mulţumesc Lui că mi-a arătat calea spre El.”

    Fie ca Dumnezeu să îi binecuvânteze şi să îi mângâie familia…şi pe noi, cei rămaşi aici.