Un tribunal din capitala Azerbaijanului, Baku, va decide, probabil, ca pe 19 aprilie Biserica Protestantă „Măreţul Har” să fie lichidată, a precizat un oficial al tribunalului pentru Forum 18 News Service, după ultima şedinţă din 12 aprilie, raportează Forum 18.
În cazul în care tribunalul susţine procesul de lichidare depus de către Comitetul Statal pentru Muncă cu Organizaţiile Religioase, toate activităţile bisericii comunale vor deveni ilegale. „Comportamentul judecătorului în timpul şedinţei arată că dumneaei deja a decis în mintea sa lichidarea noastră”, s-au plâns membrii bisericii. Ei au observat că judecătorul a acţionat cu Comitetul Statal în încercarea de a respinge argumentele de apărare ale bisericii.
Autorităţile au închis deja moscheile musulmane care nu le plac- majoritatea fiind moschei sunite. Poliţia şi instanţele de judecată au percheziţionat şi avertizat musulmanii care continuă să se închine în case private. De asemenea, o interdicţie “temporară” ca musulmanii să se roage în afara moscheelor, impusă în 2008, este încă în curs de executare. Niciun text al interdicţiei nu pare să fi fost vreodată făcut public.

