Şapte oameni au fost ucişi luni, când un om înarmat a deschis focul într-o universitate creştină din California.
Pretinsul ucigaş a fost identificat ca fiind un coreean american în vârstă de 43 de ani, L. Goh. Se spune că a intrat într-o sală de clasă şi a ordonat studenţilor să se alinieze lângă un perete în timpul unui curs de asistenţă medicală la Universitatea “Oikos”, din Oakland. Goh a deschis focul asupra colegilor săi de clasă înainte de ieşirea din sala de clasă şi a tras fără discriminare în diferite părţi ale clădirii.
Atacul a început la 10:33 am, timpul local. Trupele de poliţie SWAT au sosit curând după aceea şi au blocat zona. Alţi trei oameni au fost răniţi în timpul deschiderii focului de armă de la universitatea creştină coreeană. Goh a fost arestat la scurt timp după aceea, în parcarea unui magazin Safeway din oraşul Alameda, cinci mile distanţă de la scena crimei.
Potrivit rapoartelor, Goh a fost recunoscut de către studenţi ca fiind un fost student care nu a participat la cursuri timp de câteva luni înainte de a se arăta luni dimineaţa.
Universitatea “Oikos” este afiliată unei biserici coreeano-americane, Biserica Coreeană “Lăudaţi pe Dumnezeu”, şi este situată într-o regiune industrială şi comercială din estul Oaklandului, aproape de aeroportul internaţional al oraşului. Sunt raportate mai multe afaceri coreeano-americane în zonă.
Şeful poliţiei din Oakland, Howard Jordan, a declarat reporterilor că deschiderea focului de luni a fost “fără sens” şi “tragedie fără precedent”. Guvernatorul Californiei, Jerry Brown, care a servit ca primar în Oakland din 1999 până în 2007, a descris crimele ca fiind “şocante şi triste”.
O declaraţie emisă de către biroul său afirma: “Gândurile şi rugăciunile noastre se îndreaptă către victime, familiilor şi prietenilor acestora, precum şi către întreaga comunitate afectată de acest act fără sens al violenţei.”
Un serviciu memorial va fi ţinut marţi seara la biserica metodistă coreană.

