Sesiunea săptămânală de întrevederi ale Guvernului norvegian cu regele Harald al V-lea al Norvegiei s-a încheiat cu anunțarea unor schimbări majore pentru biserica oficială. Guvernul a primit aprobarea pentru primii pași în vederea renunțării la statutul de biserică de stat al Bisericii Luterane.
Propunerile, care vor fi adoptate de Parlamentul norvegian (Storting) cel mai probabil în luna mai sau luna iunie a acestui an, vor aplica modificări Constituției, precum și altor legi de reglementare a bisericii, a informat Ministerul norvegian pentru Administrație Guvernamentală, Reformă și Relații cu Biserica, citat de ENI News.
„Sper că am pregătit o bază bună pentru ca Biserica Norvegiei să fie o biserică națională deschisă și primitoare, într-un cadru multicultural și multireligios”, a declarat ministrul Rigmor Aasrud într-un comunicat de presă.
Ce se schimbă?
După intrarea în vigoare a noii legislații, Constituția norvegiană nu va mai prevede ca „religia Evanghelică Luterană să rămână religia de stat”, deși statul își va păstra „moștenirea creștină și umanistă”, a declarat ministrul.
Responsabilitatea privind numirea episcopilor va fi transferată de la Rege (Guvern) către Consiliul Național al Bisericii Norvegiei, iar numirea decanilor de catedrale și districte va reveni consiliilor diecezane. De asemenea, sub noua legislație, ministrul Relațiilor cu Biserica și angajații sistemului civil central care se ocupă de probleme privind relația religie-stat, nu vor mai fi supuși obligativității de a fi membri ai Bisericii Norvegiei.
Propunerile guvernului nu afectează deocamdată statutul de bugetar al preoților, decanilor și episcopilor Bisericii Norvegiei, care vor rămâne angajați ai statului. Și deși rolul de „mare episcop” (summus episcopus) al regelui – titlu perpetuat de la Reforma Luterană în Danemarca-Norvegia în secolul al XVI-lea – va dispărea, Constituția încă va mai solicita ca regele „să mărturisească religia Evanghelică Luterană”. Această prevedere este în acord cu dorința actualului rege.
Cum privește Biserica Luterană această schimbare?
„Acesta este un pas necesar și foarte binevenit, pe drumul către o biserică mai independentă”, a declarat moderatorul Consiliului Național al Bisericii Norvegiei, Svein Arne Lindoe, pentru cotidianul norvegian Vaart Land.
„Sunem mulțumiți că guvernul se ține de cuvânt vizavi de acordul politic din 2008 privind separarea bisericii de stat, propunând schimbări legale care vor face posibil ca Biserica Norvegiei să își numească singură liderii”, a mai declarat Lindoe.
Etape ale separării
Încă de la începutul secolului al XX-lea, Biserica Norvegiei a trecut prin mai multe serii de reglementări care să modifice statutul care i-a fost acordat Bisericii în timpul Reformei Luterane și să ducă la o separare a Bisericii de Stat. În 1920 au fost introduse consilii parohiale, în 1933 au apărut coonsiliile diecezane, în 1969 a fost inițiat consiliul național al Bisericii, iar în 1984 a fost alcătuit primul sinod general.
Statul a delegat tot mai multe din sarcinile sale privind Biserica unor corpuri din cadrul acesteia – vezi numirea vicarilor și a altor preoți parohiali. De asemenea, în cadrul Sinodului General din 1990 s-a decis că Biserica are autoritatea să decidă în probleme liturgice și doctrinale.
Peisajul religios al Norvegiei
Din totalul populației de 4,9 milioane de locuitori, cât are Norvegia, 3,8 se declară membrii ai Bisericii Norvegiei, în timp ce 484.500 sunt membri ai altor biserici sau organizații religioase ori de promovare a valorilor umane.
Norvegia a fost romano-catolică până la Reformă, când s-a adoptat protestantismul prin Decret Regal, în 1537, şi a fost înfiinţată Biserica Norvegiei, se relatează peportalul ambasadei norvegiene în România. În secolul al XVIII-lea, Biserica Norvegiei a fost influenţată de pietism, o mişcare luterană de renaştere orientată înspre individ, originară din Germania, care punea accentul pe legătura strânsă dintre credinţă şi acţiune.
Religia luterană a avut supremaţia începând din secolul al XVII-lea şi multă vreme nu a fost permisă altă credinţă decât cea a Bisericii Norvegiei. În secolul al XIX-lea a avut loc o renaştere religioasă pe întreg teritoriul Norvegiei, datorită unor predicatori laici – evanghelişti nehirotonisiţi fără educaţie religioasă – care au început să predice din Biblie fără aprobarea cercurilor religioase oficiale. Interzicerea predicatorilor laici a fost retrasă în 1842.
Legalizarea predicilor laice a deschis drumul şi pentru o gamă largă de biserici creştine neoprotestante. Cea mai mare dintre acestea este Mişcarea Penticostală, iar printre alte biserici neoprotestante se numără Biserica Luterană Evanghelică Liberă din Norvegia şi Uniunea Baptistă Norvegiană.
Sursa: Semnele Timpului
