Există temeri pentru siguranţa unui tânăr creştin care a fost fals acuzat de blasfemie în Pakistan, acesta spunând că a fost torturat şi bătut în detenţie, raportează Dan Wooding, fondator organizaţiei ASSIST.
Potrivit Barnabas Fund, Khurram Masih, în vârstă de 25 ani, dinLahore, a fost reţinut luna trecută, după ce a fost acuzat de arderea paginilor din Coran.
“O mulţime de aproape 1000 de musulmani au blocat o stradă din Shahdara timp de 3 ore, cerând arestarea lui; au avariat câteva maşini şi au jefuit staţia poliţiei locale”, a precizat un purtător de cuvânt al Barnabas Fund.
“Khurram a menţionat că a fost grav bătut de către poliţia după ce a fost arestat, şi a fost obligat să mărturisească actul pentru care a fost acuzat pe nedrept. El a adăugat că nu i s-a dat nimic să mănânce timp de 3 zile.”
Raportul Unei Prime Informaţii (FIR), care lansează procedurile criminale din Pakistan, a fost înregistrat împotriva lui Khurram sub secţiunea 295b din Codul Penal pakistanez, care pedepseşte profanarea Coranului prin închisoare pe viaţă.
La audienţa Curţii, din 3 ianuarie 2012, i-a fost refuzată cauţiunea, aparent din cauza intensei presiuni din partea reclamantului. Khurram, care este căsătorit de 3 luni, este ţinut în închisoarea din Lahore, unde spune că a fost torturat şi bătut.
Un lider de biserică din Lahore a afirmat: “Ne temem pentru viaţa lui Khurram Masih, lui îi trebuie asigurată protecţia faţă de aceia care doresc să-l omoare.”
Legile blasfemiei sunt adesea folosite împotriva creştinilor şi non-musulmanilor din Pakistan; mii de oameni nevinovaţi au fost fals acuzaţi de ofensă, neexistând vreo dovadă.
