Ministerul Educaţiei din Marea Britanie va lipsi de finanţare şcolile care predau creaționismul ca știință, ne informează publicația The Guardian .
Conform noului acord privind finanţarea, Ministrul Educaţiei va fi capabil să îi priveze de bugetul şcolii pe cei care au negat doctrina lui Charles Darwin, și au predat în schimb teoria creaţionismului, în care lumea este privită ca o creaţie a lui Dumnezeu.
British Humanist Association precum şi un număr de oameni de ştiinţă şi naturaliști, inclusiv profesorul Richard Dawkins și celebrul prezentator TV Sir David Attenborough, au luptat activ împotriva predării creaţionismului în şcoli.
Dispoziţiile de la Ministerul Educaţiei vor afecta doar aşa-numitele “şcoli libere” din Anglia – şcoli în care participarea şi alegerea disciplinelor este arbitrară. Astfel de şcoli sunt finanţate din banii contribuabililor “, și nu sunt controlate de către autorităţile locale. A organiza o astfel de şcoală poate orice individ sau un grup de indivizi, dar şcoala trebuie să fie acreditată de către Ministerul Educaţiei.
Creaționiștii au deja planuri de a-și deschide propriile lor şcoli, au declarat mai multe grupuri creaționiste din toată Anglia, în special din Bedford, Sheffield şi Nottingham. Prima “şcoală liberă” a apărut în Anglia în 2011. Cel mai adesea, astfel de instituţii vor fi organizate de reprezentanţi ai grupurilor religioase.
