Aproximativ 160 de biserici din New York vor fi evacuate de la locurile lor de închinare până în 12 februarie 2012, raportează New York Times, după ce Curtea Supremă SUA a decis să nu asculte procesele lor federale, raportează Christian Concern For Our Nation.
Cazul (cunoscut sub numele Uz Casnic de Credinţă Bronx v. Bordul Educaţiei, New York) a fost adus cu ajutorul Fondului de Apărare al Alianţei (ADF), cu scopul de a inversa decizia Departamentului de Educaţie din New York, care interzice şcolilor publice să mai permită bisericilor să-şi ţină slujbele de închinare în cadrul clădirilor educaţionale.
Decizia ar putea duce la închiderea mai multor biserici locale care nu ar putea găsi soluţii alternative. Aceasta ar putea avea, de asemenea, ample ramificaţii pentru miile de biserici care se întâlnesc în clădiri publice pe întregul teritoriul Statelor Unite.
Criticii deciziei Curţii sunt îngrijoraţi de faptul că interdicţia şcolii se va extinde mai târziu asupra interdicţiei organizaţiilor religioase care se întâlnesc în orice clădire finanţată de stat, unclusiv sălile de universitate care găzduiesc servicii de închinare ale mai multor biserici.
Avocatul ADF, JordanLorence, a afirmat că interdicţia reflectă asupra sentimentului iraţional şi antireligios dinNew York, unul care portretizează religia ca fiind “ periculoasă şi ceva care trebuie dată afară în întregime din piaţa publică”.
“Oraşul nostru încearcă să facă ceva departe de credinţă”, a precizat Lorence. “Putem tolera punctele de vedere ale tuturor, dar nu cel religios. Acest lucru este foarte înfricoşător.”
Joi, 7 ianuarie, şapte oameni au fost arestaţi, inclusiv patru pastori, din cauza protestului faţă de decizia Curţii în afara Catedrei de Drept dinNew York, unde au îngenunchiat şi au cântat imnuri cu alţi protestatari. Au fost reţinuţi trei ore, înainte să fie eliberaţi fără acuzaţii.

3 comentarii
Doar efectul va intereseaza? Nu se spune in stirile cestine despre cauza !Oculta mpondiala Anticristul sau este un subiect tabu?
pentru biserici sa le anchida gasesc solutii mustral Domnu pe obama asta cu legile lui e mai rau ca pe vremea Sodomei si Gomorei,obama asta felicita cupluri de homoxexuali si legalizeaza casatoria a doi barbati mustral Domnu.
2 Tesaloniceni 2:1-17
Trebuie sa se termine odata cu fariseismul si unele bisericiile inselatoare si sa ramana doar credinta ,nu bisericiile trebuie sa fie credinta noastra, ci numai Domnul Isus Hristos.El vine in curand si ne incearca credinta.
Fiti tari in credinta, nu mari in biserici!
Dumnezeu sa va mantuiasca!