Femeile din Anglia vor primi pastile contraceptive cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou, datorită faptului că numărul sarcinilor nedorite este extrem de ridicat în luna aanuarie, au declarat reprezentanţii Serviciului Englez de Consiliere Maternală, sperând că dacă vor oferi prin intermediul acestui proiect gratuit pilula de a doua zi femeilor, numărul de sarcini neplanificate va fi redus.
Proiectul aduce un serviciu în plus, oferindu-le femeilor posibilitatea să primescă gratis un pachet cu pilule contraceptive şi prezervative doar printr-o simplă consultaţie telefonică cu una din asistente.
Organizaţia anti-avort Life condamnă această iniţiativă, afirmând că astfel se încurajează în mod direct un comportament sexual riscant. „Dacă o femeie are la îndemnână pilula de a doua zi, ea va fi mult mai înclinată la a întreţine relaţii sexuale, având în vedere şi consumul crescut de alcool din această perioadă a anului”, a declarat purtătorul de cuvânt al organizaţiei.
Ministerul de Sănătate englez a estimat că în 2010 în Anglia au avut loc 189.574 avorturi, cu 0.3% mai mult decât în 2009, şi mai mult de 8% decât în 2000, majoritatea avorturilor fiind făcute în primele 13 săptămâni de sarcină.
