Zdrobeşte-mă, Doamne!

       Tată,

         În miez de noapte îmi înalţ privirile spre Tine, mântuitorul meu. Mi se umple faţa de bucurie când văd cât de minunat eşti, cât de frumos şi cât de plin de bunătate! Privesc spre Sfinţenia Ta şi atunci lacrimi nenumărate îmi curg din ochii care stau îndreptaţi spre Tine. Plâng pentru că ştiu că niciodată nu m-aş putea apropia de Tine, dacă nu ar fi dragostea şi iubirea Ta. Dacă nu ar fi jertfa de pe Calvar. Şi plâng, Doamne, neîncetat, plâng pentru că ştiu că Tu te apropii, mă iei de mână şi-mi ştergi lacrimile. Ştiu asta şi inima îmi tresaltă de bucurie în duhul meu pentru că bunătatea Ta este fără de sfârşit. Vreau şi lupt ca să caut zi şi noapte la Faţa Ta şi să cuget neîncetat la Cuvântul Tău. Doamne, cu inima sinceră şi conştientă de greutatea acestor cuvinte, te rog să mă zdrobeşti,  Doamne, dacă e nevoie. Tată, zdrobeşte-mă dacă asta înseamnă a mă modela după Tine. Zdrobeşte-mă dacă de asta este nevoie pentru a putea să-Ţi văd faţa. Şi nu, Isuse scump, nu asculta ruga mea atunci când te rog să iei de la mine paharul pentru că nu-l mai pot bea. Nu, continuă lucrarea în mine, modelează-mă, Doamne.

     Nu de puţine ori, scumpul meu Domn, am strigat cu disperare spre Tine pentru că simţeam că m-ai părăsit. Dar într-un final, tot acolo Te-am găsit, lângă mine, cu braţele întinse. Te-am găsit mereu şi de câte ori Te-am găsit, ai fost ca o gură de aer proaspăt. De fapt, ca aerul care-mi lipsea. Intenţia mea nu este să Te rănesc, Doamne. Niciodată. Dar am o fire păcătoasă, am o fire păcătoasă pe care te rog din inimă să mă ajuţi să o elimin. Să o înăbuş. Este seară. Şi este şi linişte. Şi din nou, îmi ridic ochii spre cer cu iubire şi veneraţie spre Tine şi… dacă asta m-ar apropia mai mult de Tine, zdrobeşte-mă, Doamne!