Deși se declară creștini, jumătate dintre români percep existența lui Dumnezeu diferit de învațătura creștină, reiese din cercetarea “Religie și comportament religios”, realizată de Fundația Soros Romania. Rezultatele studiului arata că, în general, românii amestecă credința creștină cu numeroase elemente păgâne și superstiţii.
94% dintre cei chestionați au răspuns “DA” la întrebarea “Credeți sau nu că există Dumnezeu?”, dar doar 42% dintre respondenți acceptă viziunea dogmei creștine, potrivit căreia există un Dumnezeu întrupat într-o ființă. Prin comparație, 49% dintre români văd puterea divină mai degrabă ca un spirit sau o forță a vieții.
În timp ce credincioșii români îmbrățișează numeroase aspecte care provin din creștinism, un număr semnificativ cred și în existența unor fenomene sau ritualuri care nu au nicio legătură cu acesta: un procent semnificativ de respondenți cred în deochi – 60% dintre români; în oameni cu puteri speciale (prezicători, tămăduitori, clarvăzători) cred 47% dintre respondenți, în astrologie sau horoscop 25% dintre români, iar în extratereștri – 23%.
În același timp, 88% dintre respondenți cred în existența sufletului, și un procent egal de 87% cred în păcat sau în existența Raiului.
Această abordare a fenomenului religios este vizibilă și în atitudinea românilor față de unicitatea religiei. În timp ce 34% dintre respondenți afirmă că există o singură religie adevărată, 38 de procente dintre conaționali consideră că există o singură religie adevărată, dar și că alte religii conțin unele adevăruri fundamentale. Pentru 18% dintre români nu există o singură religie adevărată, toate marile religii ale lumii conținând unele adevăruri fundamentale.
Vezi tot articolul aici!
Sursa foto: http://cuvintelevii.blogspot.com

Un comentariu
80% sunt mandri ORTODOXI!