“Draga taticule, este deja tarziu, iar eu stau pe patul meu si iti scriu. Cat de mult mi-am dorit in ultimele saptamani sa vorbesc cu tine! Dar n-am gasit nicio ocazie sa fim singuri.Inca nu imi vine sa cred ca esti acum cu altcineva, si ca tu si mama probabil nu va veti mai intalni. Imi este foarte greu sa accept acest lucru, mai ales cand ma gandesc ca este posibil sa nu te mai intorci niciodata acasa, si sa nu mai fii taticul meu si al fratelui meu, asa cum ai fost intotdeauna. Dar vreau ca macar sa intelegi cum decurge viata noastra. Sa nu crezi ca mama m-a pus sa iti scriu! Nu a facut-o! Nici macar nu stie acest lucru. Cu toate acestea, vreau doar sa-ti impartasesc gandurile mele.
Taticule, imi inchipui ca familia noastra ar fi o masina frumoasa cu care am calatorit mult timp impreuna. Din exterior arata foarte bine, nicio zgarietura, fara rugina, iar inauntru se gaseau multe lucruri frumoase. Cu timpul insa, au aparut si problemele. Motorul a inceput sa scoata fum, rotile sa scartaie, husele sa se rupa; masina este greu de condus si este dificil de mers cu ea. Dar stii ceva, taticule? Inca este o masina buna – sau cel putin ar putea fi. Cu putina cheltuiala, ar mai putea merge inca multi, multi ani.
Fratele meu si cu mine stateam intotdeauna pe bancheta din spate, iar tu si mama in fata. Ne-am simtit intotdeauna in siguranta cand tu conduceai si mama statea langa tine. Dar luna trecuta, cand ne-ai parasit, mama a trebuit sa treaca la volan. Era noapte si parca, dintr-o data, o masina venea spre noi cu viteza mare. Mama a incercat sa o evite, dar cealalta masina ne-a lovit. A fost un accident ingrozitor! Dar lucrul cel mai oribil, taticule, este ca tu conduceai cealalta masina si ca langa tine se mai afla cineva – o alta femeie.
Da, a fost un accident urat. Suntem cu totii grav raniti. Dar cum stau lucrurile cu tine? Inca nu stim nimic despre tine. Ai fost si tu ranit? Ai nevoie de ajutor, taticule? In acea noapte m-am intrebat adesea daca vom reusi sa depasim situatia. Mama este grav ranita si nu se poate reface deloc. Daniel a fost foarte socat. Inca nu-i merge bine si nu vrea sa vorbeasca cu nimeni.
Si eu am dureri si nu o pot ajuta nici pe mama, nu-l pot ajuta nici pe Daniel. DOCTORUL a spus ca am nevoie de o terapie speciala pentru a-mi reveni. Dar, taticule, ne este asa de dor de tine! In fiecare zi ne intrebam daca nu te razgandesti, si vii sa ne vezi. Si in fiecare zi te asteptam, dar tu nu vii. Taticule, ma tem ca totul s-a terminat, dar inima mi s-ar umple de bucurie, daca as putea deschide cumva ochii si te-as vedea cum intri in camera mea. Seara, cand totul se linisteste, stam impreuna si vorbim despre tine, despre placerea de a calatori impreuna cu tine si despre cat de mult ne dorim cu totii sa fii din nou cu noi. Taticule, iti merge bine? Ai dureri in urma accidentului? Ai nevoie de noi, asa cum avem si noi nevoie de tine? Daca ai nevoie de mine, sunt aici si te iubesc. A ta, Iulia.”
Scrisoarea fetei de 16 ani a fost trimisa si a ajuns la destinatie. Cateva zile mai tarziu, Iulia cobora din camera ei pentru micul dejun. Ce surpriza!- In bucatarie stateau mama si taticul revenit acasa, cu ochii in lacrimi…
Preluat de pe: Neclintit
