Sâmbătă, 29 octombrie 2011, biserica Creştină după Evanghelie “Logos” din Ploieşti continuă explorarea mesajului şi semnicaţiilor fiecărui element din Cortul Întâlnirii. Sub titlul “Umbre şi Lumină” doctorul Ion Socoteanu aduce lumina adevărurilor umbrite de obiectele şi elementele Cortului Întâlnirii la cunoştinţa celor care vor să le cunoască.
Nu ezita şi tu să te bucuri de frumuseţea şi bogăţia duhovnicească a Sfintelor Scripturi, descoperă semnificaţiile spirituale şi profetice ale Cortului Întâlnirii în studiul “Umbre şi lumină” alături de biserica “Logos” Ploieşti.
Prof. Dr. Ion Socoteanu conduce seminarul “Umbre şi Lumină” lunar sau bilunar. Pot participa toţi doritorii din Ploieşti şi împrejurimi. Este autorul mai multor cărţi de meditaţii duhovniceşti şi un specialist de excepţie în chirurgie cardiovasculară cu un nume greu în medicina din România.
Alătură-te şi tu momentelor minunate petrecute de ploieşteni în Cuvântul lui Dumnezeu.
