
Preşedintele american Barack Obama a anunţat vineri că va retrage toate trupele americane din Irak până la sfârşitul anului 2011, punând astfel capăt unuia dintre cele mai sângeroase şi cele mai controversate războaie din istoria Americii.
“Aşa cum a promis restul trupelor noastre în Irak vor veni acasă până la sfârşitul anului”, a spus Obama. “Astăzi pot spune că trupele din Irak se vor întoarce acasă pentru a sărbători.”
Din momentul în care preşedintele George W. Bush a ordonat invazia americană din Irak, începând cu martie 2003, peste 4400 de soldaţi americani au fost ucişi şi 2.000 răniţi.
Numărul morţilor irakieni a fost mult mai mare. Potrivit site-ului IraqBodyCount.org, care monitorizează numărul morţilor civili în Irak, 112.708 civili irakieni au fost ucişi în acest război.
Costul financiar al războiului a fost de aproximativ 2000 miliarde de dolari, care iese la aproape 5.000 dolari pentru fiecare cetățean american.

Un comentariu
Se muta in Libia sa fure petrol acum…doar un presupus ataca “terorist” ii mai poate schimba pozitia 😉