Mânia la copii, ca de fapt şi la adulţi, e inevitabilă şi normală şi chiar necesară pentru dezvoltarea lor armonioasă. Prin mânie copilul îşi exprimă nevoile, caută să-şi controleze sau să-şi stăpânească mediul, încearcă să devină independent. Anormal însă este modul în care reacţionăm şi noi şi ei când ne mâniem. De ce se mânie copiii? Până la ce punct e mânia lor justificată şi când devine periculoasă? Cum trebuie să reacţionăm noi la mânia lor şi care sunt paşii concreţi pe care trebuie să-i facem să le aplanăm mânia? Acestui subiect foarte important dedicăm comentariul de fond al ediţiei de astăzi, dându-vă sugestii pragmatice de relaţionare la copiii înfuriaţi. A fost prelucrat pentru noi de Manuela Grindei, voluntar AFR Iaşi, pe baza unui material mai vast pregătit de organizaţia americană creştină pro-familie “Focus on the Family”. Îi mulţumim. Textul întegral în engleză al materialului îl aflaţi AICI:
Când copiii se înfurie: Furia la infanţi şi la bebeluşi
Furia la copiii foarte mici este frecvent cauzată de neasigurarea nevoilor de bază. Astfel, dacă bebeluşul este flămând, izolat, dacă temperatura mediului ambiant este prea ridicată/scăzută, dacă are dureri de stomac sau scutecele murdare sau vrea pur şi simplu să fie ţinut în braţe, atunci îşi va exprima furia. Rămâneţi calmi, cu o atitudine pozitivă şi ţineţi cont că el nu poate încă să-şi controleze sentimentele. De la 18 luni la 4 ani este normal ca micuţul să înceapă să-şi exercite independenţa, aşa că vor apărea momente când se va înfuria. Copilul îi vede pe cei din jur făcând lucruri pe care el nu are voie să le facă, ceea ce, cumulat cu aptitudinile sale verbale limitate, îi provoacă frustrări. De aceea, în loc să consideraţi furia copilului drept ceva negativ sau să o luaţi personal, priviţi-o ca pe un semn al creşterii acestuia, un lucru normal şi nu din vina voastră. Dr. Paul spune că părintii simt deseori consternare la manifestările furiei copilului şi încearcă să rezolve problema imediat. Aşteptările nerealiste de la ei înşişi le pot cauza panică şi auto-condamnare, ei simţind furia copilului ca pe un eşec personal.
Pentru a contracara aceste situaţii, creaţi un mediu satisfăcător pentru nivelurile de curiozitate şi de energie ale copilului. Aceasta poate implica alergatul afară, vizitarea unei grădini zoologice, mersul la sală, jucării disponibile inclusiv în timpul călătoriilor, o “geantă a liniştii” cu creioane, snacksuri sau jucăria de pluş favorită. De asemenea, încercaţi să fiţi un părinte implicat, însoţiţi-l în căutările lui. Dacă în ciuda acestor măsuri copilul este tot furios, aveţi mai multe alternative:
- Îndepărtaţi orice sursă de pericol fizic pentru copil;
- Creaţi-i un loc special unde să se liniştească şi staţi cu el până se calmează, dacă nu e supărat pe voi;
- Încercaţi să inţelegeţi ce îi declanşează furia, dacă e ceva legat de mediu, personalitatea sa sau alţi copii;
- Rugaţi-vă pentru el.
Descoperirea durerii din spatele furiei copilului
Multă lume crede că pe copii nimic nu-i deranjează pe termen lung. Totuşi, furia este un semn care arată contrariul, pentru că reprezintă un răspuns la durere. De aceea, nu ignoraţi sau minimizaţi furia copilului vostru. Pentru a gestiona corect situaţia, aveţi în vedere următoarele lucruri:
- cercetaţi dacă există factori biologici care să-i provoace furia (alergii, dificultăţi de învăţare, probleme de dezvoltare) şi cereţi sprijinul unui medic pentru un diagnostic corect;
- stresul cauzat de mediul în care trăieşte copilul poate fi un alt motiv al acceselor lui de furie – cauze frecvente: aşteptările prea mari faţă de performanţele copilului la şcoală sau acasă, mutatul în altă zonă, divorţul părinţilor, pierderea unei fiinţe dragi (prieten apropiat, rudă sau a unui animal de companie);
- Întrebaţi-vă când îşi exprimă furia copilul. În timpul de joacă? Dupa ce se trezeşte? Când este în apropierea unei anumite persoane? La un moment special al zilei? De când s-a petrecut un anumit eveniment familial?
Reţineţi că furia este un sentiment uman natural, deşi mulţi creştini au falsa impresie că furia este un păcat. Dacă îi spuneţi copilului că nu are voie să simtă furie, atunci el va deveni un adult cu probleme emoţionale, copleşit de vinovăţie, care nu ştie să-şi accepte sentimentele şi să rezolve situaţia. Este absolut normal să te înfurii ,uneori însă trebuie să ştii cum să-ţi gestionezi corect mânia. Puteţi să îl învăţaţi să se retragă într-un loc special atunci când e furios sau să îi puneţi în dormitor un sac de box pentru momentele de supărare. Faceţi-vă timp să vorbiţi cu el , fără a-l invinui şi rugaţi-vă pentru el. Mai presus de toate, nu uitaţi ca un copil este o persoană cu emoţii adevărate, asemenea vouă. Dacă în ciuda eforturilor voastre copilul rămâne furios, solicitaţi ajutor profesional din partea şcolii sau de la un psiholog profesionist.
Furia la copii între 8-12 ani
Pe măsură ce copilul se dezvoltă intelectual şi emoţional, veţi dori să-i acordaţi mai multă responsabilitate, pentru a ajunge un adult responsabil. De exemplu, dacă acesta vrea să-şi cumpere din banii lui o jucărie şi ştiţi că nu e o idee bună, lăsaţi-l să facă ce doreşte şi să înfrunte apoi consecinţele alegerii greşite. Dr. Kevin Leman numeşte aceasta “reality discipline”, pentru că realitatea şi nu voi îl va disciplina. Această metodă funcţionează în particular pentru copiii încăpăţânaţi şi cu o voinţă puternică. Desigur că nu puteţi spune da la orice, dar puteţi încerca să nu spuneţi nu numai de dragul de a spune nu şi să îi spuneţi da frecvent. De asemenea, este absolut necesar să vorbiţi cu micuţul când acesta nu e supărat şi să-l învăţaţi cum să-şi gestioneze furia într-un mod constructiv. Spuneţi-i că, fiind mare acuma, îşi poate asuma mai multe responsabilităţi şi că nu-i puteţi fi mereu alături. Subliniaţi că e normal să se înfurie uneori, însă modul în care reacţionează e esenţial, putând să-l ajute sau să-i dăuneze.
Vă recomand o tehnică eficientă pentru aceste discuţii. Este important să o folosiţi la scurt timp de la episodul de furie, pentru că s-ar putea să nu mai ţină minte mai târziu ce s-a întâmplat. Întrebaţi-l cum s-a simţit fizic şi emoţional, de ce s-a supărat, cum a răspuns, ce rezultat a avut şi cum va răspunde data viitoare. În timp, va ajunge să vadă legătura dintre acţiunile sale şi rezultat şi să-şi dea seama că e responsabilitatea lui cum răspunde la asemenea situaţii. Discutaţi de asemenea şi de răspunsurile inadecvate, gen lovitul, înjuriile sau scuipatul. Mulţi copii sunt foarte sinceri când e vorba de ce e bine şi ce e rău atunci când nu sunt ameninţaţi.
După ce aţi făcut o listă cu ce nu e un răspuns acceptabil la mânie, creaţi o altă listă cu ce va face când se comportă necorespunzător. Se va izola într-un loc special, va sta în camera lui sau îi va da o jucărie dragă unui prieten? Oferiţi-i şi alternative sănătoase la a-şi exprima furia, precum ţipatul afară până se linişteşte, lovitul unui sac de box în camera lui sau desenatul unei imagini cu sentimentele sale când e mânios. Odată acest plan terminat, cu acordul ambelor părţi, semnaţi-l amândoi şi postaţi-l într-un loc vizibil pentru referinţe viitoare. Copilul nu va putea spune astfel că nu a luat parte la procesul de decizie şi va fi direct responsabil de răspunsurile sale. Orice-ar fi, rămâneţi calm, asta îi va arăta micuţului că sunteţi de partea lui şi că încercaţi să găsiţi împreună o soluţie de gestionare eficientă a furiei.
Furia la adolescenţi
Cum ne putem da seama dacă adolescentul nostru este într-o stare patologică de furie? Dr. Tim Murphy ne răspunde că dacă părinţii se simt intraţi într-un cerc vicios al ţipetelor şi ameninţărilor pentru a obţine ce-şi doresc de la copiii lor şi pentru a redobândi liniştea în casă, atunci există o problemă. În plus, atunci când părinţii se simt copleşiţi de accesele de furie ale copiilor, iar mânia a devenit pentru aceştia un mod de viaţă, e semn clar că adolescentul are probleme de gestionare a furiei. Exemplul oferit de părinţi este esenţial. Dacă aceştia şi-au exprimat furia în mod necorespunzător în comunicarea cu adolescentul de până atunci, atunci probabil că acesta îi va imita şi nu le va arăta respectul cuvenit dacă aceştia încearcă să discute calm cu el. În acest caz, trebuie să persistaţi în schimbarea obiceiurilor rele, întrucât nu sunt uşor de schimbat formele de relaţionare stabilite anterior în familie.
În plus, deşi majoritatea părinţilor au cele mai bune intenţii faţă de copii, s-ar putea să fi existat momente când nu i-au tratat pe aceştia cu respectul cuvenit sau au fost nedrepţi cu ei. Urmarea este apariţia furiei la copii. Aţi făcut vreodată fără să vreţi copilul să se simtă nedorit, controlat, manipulat sau ignorat? V-aţi ţinut promisiunile, aţi fost realist în aşteptări şi aţi evitat intimidarea, hărţuirea sau comparaţiile între copii? Aţi încercat să-i ascultaţi şi să nu va folosiţi de ei pentru realizarea propriilor scopuri? Chiar dacă aţi contribuit la frustrările copilului, nu vă pierdeţi speranţa şi credinţa în Dumnezeu, ocrotitorul tuturor familiilor, şi păstraţi posibilitatea de comunicare cu el.
Dacă, în ciuda eforturilor voastre, adolescentul nu-şi corectează comportamentul, trataţi situaţia cu fermitate. Michelle Borba, doctor în pedagogie, îi îndeamnă pe părinţi să transmită fără echivoc că exprimarea necorespunzătoare a furiei prin ţipete sau atacuri verbale la adresa celorlalţi nu va fi tolerată. De asemenea, e necesar să stabiliţi pedepse pentru încălcările regulilor şi să le aplicaţi, rămânând consistent în atitudinea luată. Rezultatul va fi un tânăr care se poate controla şi poate iubi pe alţii, având baze solide pentru a întemeia relaţii sănătoase şi satisfăcătoare.
8 modalităţi eficiente pentru a potoli furia copiilor
- Simpla pedepsire a comportamentului asociat furiei nu este suficientă, copilul trebuind să înveţe din chiar exemplul părinţilor cum să-şi gestioneze corect mânia. Câteva metode foarte eficiente:
- Modelaţi managementul furiei: “Mama se simte foarte furioasă acuma, aşa că mă voi retrage pentru a-mi redobândi stăpânirea de sine.”
- Arătaţi respect copiilor: nu îi insultaţi şi nu recurgeţi la violenţă fizică.
- Daţi-le cuvinte să-şi exprime furia: “Ştiu că esti dezamăgită sau tristă sau frustrată…”
- Identificaţi-vă cu durerea lor: “Îmi amintesc de mine când nu am putut merge la o petrecere…”
- Stabiliţi limite pozitive: în loc de “Nu arunca păpuşa!”, spuneţi “După ce aşezi păpuşa pe birou, putem merge la masă.”
- Redirecţionaţi eliberările de energie care însoţesc furia: încurajaţi-vă copiii să facă sport, să picteze etc.
- Evitaţi lupta pentru putere cu copilul: toată lumea pierde în aceste situaţii. Dacă scopul dvs. este să controlaţi, îl veţi învăţa să-i controleze pe alţii.
- Oferiţi-i o perioadă în care să se calmeze: citiţi împreună o carte sau faceţi o plimbare, apoi discutaţi calm despre ce s-a întâmplat şi faceţi un plan pentru data viitoare.
Sursa: Buletinul AFR
