Al 6-lea an în care Tineri Pentru Misiune Medias, organizează Festivalul ProMisiune. Sute de tineri au mers în misiune în cadrul festivalului, în toți acești ani. Anul acesta după o săptămâna petrecută la Dezna, Arad, în perioada 18-22 iulie, 5 echipe au plecat pe câmpul de misiune în Romania, Republica Moldova, Kenya, India, și China. Vă descriem mai jos ceea modul în care a lucrat Dumnezeu la festival.

După lungi călătorii, multe așteptări, nerăbdare, emoții, mai devreme sau mai târziu, am ajuns. În mijlocul naturii căsuțele rupte din poveste ne așteptau și o săptămâna plină de minuni. Mireasma lui Dumnezeu deja putea fii simțită mai puternic.
Timpul a trecut mai repede că nici o data. Totuși am avut ocazia să ne cunoaștem, să împărtășim cum Dumnezeu ne-a chemat în: Oltenia, Republică Moldova, Kenya, India și China. În tot acest timp Dumnezeu ne-a binecuvântat prin David Gava. Câteva frânturi din ce s-a petrecut acolo au rămas scrise:
APOGEUL FESTIVALULUI PROMISIUNE
Dimineața de joi 21 iulie, la timpul de închinare Dumnezeu ne-a cufundat în Prezența Să. În acele clipe Cerul a fost mai real decât pământul. Atmosfera de închinare se explică bine prin vedenia care a avut-o Alin S.L-am văzut pe Isus intrând aici în față noastră. Pe geamuri se vedeau foarte mulți îngeri. Isus era atât de bucuros încât parcă se lăuda îngerilor cu copii Lui. Parcă le-ar fi spus îngerilor: vedeți cum Mă iubesc, cum mă lăuda? Am simțit că trebuie să ne închinăm, să plecăm genunchii înaintea Împăratului ca niciodată.”
La timpul de învățătură Dumnezeu ne-a învățat prin omul lui, David Gava despre ascultarea vocii lui Dumnezeu. Am învățat că toți au capacitatea să asculte vocea lui Dumnezeu, dar nimeni nu s-a născut cu acest dar. Este nevoie de antrenament să-L putem auzi și asculta.
Mireasma Prezenței lui Dumnezeu s-a răspândit în noi la momentul de rugăciune. David s-a rugat pentru noi. Prin el, Dumnezeu ne-a vindecat trecutul, ne-a încurajat prezentul, și ne-a descoperit viitorul. Am fost copleșiți de dragostea Lui prin eliberare, zidire și provocare la a visa împreună cu El.
Unii participanti au vrut să-și exprime în cuvinte momentele trăite și să ne împărtășească schimbările din ei :
Raluca V.: “În timpul rugăciunii, am fost eliberată de o durere de spate, care mă chinuia de câteva zile încă o data am fost convinsă că DuhulSfant e viu și că rugăciunea are putere.”
Marius I.: “Azi pentru mine a fost punctul culminant. A fost o zi în adevăr, adevărată. Ziua în care multe inimi au fost restaurate după voia lui Dumnezeu, iar sufletele au primit din nou identitatea adevărată așa cum Dumnezeu ne-a creat de la început. Pentru mine rămâne o zi de aur, și o piatră de amintire ce va sluji ca mărturie pentru multe suflete. Sunt surprins de suveranitatea lui Dumnezeu.”
Adrian V.: “Pentru azi Domnul mi-a vorbit că atunci când ești disponibil indiferent de capacitățile pe care le ai, tu alegi să te încrezi în El și să fii ascultător în a te lasă folosit la ce te-a chemat.”
Mădălina: “Astăzi am învățat cum vorbește Dumnezeu, am experimentat și mi-a plăcut mult! Prin tot ce am trăit Dumnezeu m-a adus cu câțiva păși mai aproape de El, mi-a zis că banca Lui e deschisă pentru toți, și că are un mod neobișnuit de a dărui bani. El este Dumnezeul surprizelor.”
Sara B.: “Pentru mine ziua de azi a fost plină de revelații. Ascultându-l pe David vorbind despre trecutul meu, el nu poate cunoaște anumite lucruri din viața mea! Dar el mi-a vorbit ca și cum m-a rcunoaste de când m-am născut. După ce s-a rugat pentru mine am simțit o mare nevoie de o îmbrățișare. Apoi el m-a privit și m-a îmbrățișat tare. Dumnezeu l-a folosit să mă îmbrățișeze și să îmi spună cuvintele de care am avut cea mai mare nevoie în mometele de față.”
Claudia I.: “Îi mulțumesc Domnului pentru minunile pe care le-a făcut ca să ajung la acest festival și să pot merge în misiune! Mă rog că Domnul să lucreze cu semne și minuni, și în misiunea din Kenya în care voi merge în următoarele săptămâni. Ceea ce am învățat la acest festival este că am un Dumnezeu Mare! Dumnezeu să ne ajute pe fiecare participant să-L cunoască tot mai mult pe Domnul și să folosească abilitățile și talentele pentru Slavă lui Dumnezeu și pentru Împărăția Lui.”
Miloș: “Pentru mine câte o data e dificil că nu pot vorbi româna, și aproape că mă simt pierdut; limbă diferită, cultură diferită dar când ne închinăm această diferență dispare. Cu mintea nu pot înțelege ce se cântă dar cu Duhul reușesc, și Duhul meu se închină împreună cu voi. Când David s-a rugat pentru mine unul din lucrurile care mi l-a spus a fost că Dumnezeu mă va pune într-un loc unde voi vorbi națiunilor, și voi avea impact, și asta a fost o mare binecuvântare și încurajare. Dumnezeul nostru este mare.”
După ce Dumnezeu ne-a copleşit cu dragostea şi mareţia Sa, ne-a creionat drumul înspre locurile unde urma să mergem, prin promisiunile care ni le-a dat şi prin lucrurile care ni le-a descoperit. Încredinţaţi că avem un Dumnezeu mare am pornit spre : Oltenia, Republică Moldova, Kenya, India și China. Vom reveni cu mărturii din misiunile care au avut loc.
DUMNEZEUL NOSTRU ESTE MARE!
CÂT DE MARE ESTE DUMNEZEUL TĂU?
Mai multe imagini aici!
