“Vreau să văd o minune”, “nu cred, până nu văd”, “oare Dumnezeu chiar mai poate face minuni? Nu am văzut niciodată una”, acestea sunt fraze pe care multă lume le spune. Şi când spun multă, mă refer la ordinea miilor. Şi uite aşa ne petrecem o viaţă întreagă căutând o minune, căutând ceva supranatural şi lăsând să treacă tot ce e de valoare pe lângă noi.
Ai deschis ochii azi dimineaţă, aşa-i? Te-ai uitat în oglindă, ai fost mulţumit sau nu de ceea ce ai văzut, apoi ai mâncat şi ai plecat la muncă. Pe drum, deşi ai condus cu viteză ca să nu întârzii, nu ai avut parte de niciun incident. Ce şofer bun eşti tu, nu? Ai văzut soarele pe cer, te-ai bucurat de căldură şi ai inspirat aer curat. Era cât pe ce să te lovească ceva, dar ai scăpat. Phu, ce norocos eşti! Te întorci spre casă, vezi un copil pe stradă, îi zâmbeşti. Ce persoană bună eşti! Ajuns acasă, îţi petreci timpul cu partenerul de viaţă, părinţii sau copiii tăi. Apoi, te pui din nou în pat, oftezi uşurat, faci retrospectiva zilei tale minunate şi apoi spui cu regret: “Şi totuşi, nu am văzut nicio minune azi”, te întorci pe partea cealaltă şi te pui să dormi.
Hm…îţi sună cunoscut în mare parte povestea? E cumva povestea vieţii tale? Dragul meu, ce aştepţi? Să se înfăţişeze în faţa ta un înger, să îţi mai crească o mână din senin sau să se prefacă apa în vin? Oare tu nu realizezi de câte minuni ai avut parte azi? Nu realizezi că însuşi răsăritul soarelui este o minune? Ochii tăi sunt o minune, sănătatea ta şi ceea ce ai tu. Aerul pe care-l respiri este o minune. TU eşti cea mai mare dintre minuni. Atunci de ce zilnic eşti în căutare de minuni dacă ele sunt chiar lângă tine?
