Medicii indieni sunt acuzaţi că desfăşoară operaţii de schimbare de sex pe fete tinere ai căror părinţi doresc să îmbunătăţească perspectivele financiare ale familiei. În prezent, în India există cu şapte milioane de băieţi mai mult ca fete sub şase ani.
Guvernul statului indian, Madhya Pradesh investighează date şi informaţii care afirmă că până la 300 de fete au fost transformate chirurgical în băieţi într-un oraş din stat. Se pare că părinţii lor au plătit aproximativ 2.000 de lire pentru fiecare operaţie. Militanţii pentru drepturile copiilor şi ale femeilor numesc această practică o “nebunie socială”, o “bătaie de joc la adresa femeilor din India”. Echilibrul între sexe în India a fost deja afectat drastic în favoarea băieţilor din pricina acestui feticid împotriva sexului feminin (numit în cercurile medicale avort selectiv de sex). Ce stă în spatele acestei practici? Familiile care se tem de costurile ridicate de căsătorie şi zestre pe care vor avea să le plătească la căsătoria fiicelor lor. În prezent, în India există un excendent de şapte milioane de băieţi în raport cu numărul de fete sub şase ani. Militanţii declară că utilizarea chirurgiei pentru redesemnarea sexului biologic după naştere înseamnă că fetele şi identitatea lor sexuală nu mai sunt sigure, nici măcar după naştere. Acest articol a apărut după ce ziarele au aflat despre copiii din India ce au fost operaţi de către medicii din Indore, Madhya Pradesh.
Medicii supuşi anchetei susţin că doar fete cu anomalii genitale sunt trimise la clinicile oraşului să fie “corectate chirurgical” şi că numai copiii născuţi cu caracteristici sexuale nu bine definite, adică şi masculine şi feminine, au fost supuşi procedurii de schimbare a sexului. Militanţii însă spun că părinţii şi medicii au indentificat greşit condiţia copiilor tocmai pentru a-şi transforma fetele în băieţi. Operaţia, cunoscută sub numele de genitoplastie, modelează un penis din organele de sex feminin, iar copilul este injectat cu hormoni de sex masculin pentru a crea un băiat.
[Nota AFR: expertii în domeniu afirmă că există doar un caz la 400.000 când un copil se naşte fără ca organele sexuale să-i fie bine definite la naştere].
Dr. Goswami VP, preşedintele Academiei Indiene de Pediatrie din Indore, admite că dezvăluirile sunt cu adevărat şocante şi a avertizat părinţii că procedura are potenţialul de a le lăsa copilul impotent şi infertil la vârsta adultă. “Genitoplastia este posibilă, pe un copil normal de ambele sexe, dar mai târziu aceste organe nu vor creşte cu influenţe hormonale normale şi acest lucru va duce la infertilitate şi impotenţă. Este o veste şocantă şi vom tine cont de ea şi vom lua măsuri” , a spus el. “Părinţii trebuie să ia în considerare impactul social, precum şi cel psihologic al acestor proceduri asupra copilului”, continua el.
Comisia Naţională a Indiei pentru Protecţia Drepturilor Copilului a ordonat guvernului Madhya Pradesh să investigheze informaţiile şi să sesizeze constatările sale în termen de 15 zile. Ranjana Kumari, de la Centrul pentru Cercetare Socială şi una dintre militanţii de frunte ai Indiei împotriva feticidului feminin, a declarat că transformarea chirurgicală a fetelor în băieţi, fără consimţământul lor informat este un semn că în India „nebunia socială” e în creştere. Spune că urăşte faptul că educaţia şcolară şi civică din India nu a reuşit încă să eradicheze atitudinile sociale care privesc fetele ca fiinţe umane inferioare, lipsite de valoare umană sau socială.
“Cifrele se agravează”, spune ea. „În 2001, doar 886 de fetiţe s-au născut pentru fiecare 1.000 de băieţi în Delhi. Astăzi sunt doar 866. Cu cât eşti mai educat şi bogat, cu atât există mai multă ucidere de fete”, a spus ea. “Oamenii nu vor să-şi împartă averea ori proprietatea sau să investească în zestrea fetelor sau în şcolarizarea lor. Este clasa mijlocie care e lacomă după bani. Asta este atât de şocant cât şi o încălcare făţişă a drepturilor copiilor.”
Guvernul trebuie să abordeze problema, subliniind valoarea spirituală a unei fete sau femei pe care o aduce într-o gospodărie şi în cultura hindusă. “În India se spune că Dumnezeu locuieşte în casa aceea în care există o femeie, dar această idee s-a evaporat din cauza tuturor acestor lăcomii. Avem nevoie să subliniem bogăţia spirituală pe care o fată o aduce într-o familie. Dar avem, de asemenea, nevoie de a le sprijini cu subvenţii financiare şi locuri de muncă,” a mai adaugat ea.
Sursa: Buletinul AFR

2 comentarii
cum sa va placa lume astfel de veste???????????????
Nu ne place, dimpotriva ne ingrijoreaza!