Pentru câte dintre noi povestea Gomerei este propria poveste? Câte dintre noi am cunoscut dragostea necondiţionată a lui Dumnezeu, dar ne-am permis să ne întoarcem spre „primele noastre iubiri”, spre idolii din viaţa noastră? Cariera, faima personală, moda, iubirea de bani, imaginea noastră, toate acestea au luat locul lui Dumnezeu în vieţile noastre! Cu ce suntem noi mai bune decât Gomera? Ea a ajuns din prostituată să fie soţie. A fost acceptată de un bărbat. Dar, în timp ce îşi îndeplinea rolul de soţie, mintea ei rămăsese încă acolo de unde venise. Gândurile ei rătăceau în lume, în timp ce încerca să facă „bella figura” în propriul cămin. Oare câte dintre noi nu suntem în aceeaşi ipostază ca ea? Câte dintre noi nu purtăm cu succes masca de duminică în încercarea de a ne ascunde adevărata identitate… Câte dintre noi nu stăm în biserici cu o ţinută impecabilă, cu o alură de sfinţenie de invidiat, însă având pe dinăuntru sufletul zdrobit şi mintea zbuciumată de atâtea lupte pe care le pierdem, una după alta…
O vedem pe Gomera prinsă într-un cerc vicios, ratând şansă după şansă… Şi în momentul în care chiar ai crede că totul este pierdut pentru ea, Dumnezeu apare în scenă. „O voi duce în pustiu …” Iată ce are de gând să facă. O, nu la soluţia asta te-ai fi gândit, nu-i aşa? Ce scop are Dumnezeu să ne conducă în pustiul vieţii noastre? Oare vrea să ne distrugă? Nu, ci pentru că are un plan cu noi! Iar noi, asemenea Gomerei, nu-L mai putem auzi din cauza idolilor care ne distrag atenţia, din cauza prea multului zgomot din minţile şi inimile noastre! Dar Dumnezeu ne vrea cu gelozie, aşa că recurge la o măsură extremă – ne conduce în pustiu! Ne ia toate plăcerile viu colorate şi amăgitoare, ne ia faima precară şi frumuseţea deşartă în care ne-am încrezut atâta, ne ia sănătatea care ne dădea sentimentul că suntem invincibile… Prietenii ne întorc spatele… singurătatea muşcă adânc… şi secundele se scurg atât de încet! „Pustiul”… de care te temeai atât de mult. Eşti chiar aici şi nu ţi-a mai rămas nimeni, nimeni…decât EL…
Dumnezeu ne conduce în pustiu. Privit din afară, cu ochii noştri omeneşti, tabloul pare trist şi de neînţeles. Dar Domnul ne însoţeşte în pustiu ,ca să ne dăm seama cât de dependente suntem de El. Iar acolo, în PUSTIU, se întâmplă ceva! Dumnezeu ne deschide o uşă de nădejde (Osea 1:15). El ne vorbeşte „pe placul inimii noastre”, pe înţelesul inimii noastre! El ne spune ca mai e o şansă pentru noi şi că vom putea „cânta iar, ca în vremea tinereţii noastre”.
Te afli în pustiu? Crezi că Dumnezeu te-a părăsit? Nu vezi niciun sens pentru toate lucrurile care ţi se întâmplă? Să ştii că acesta nu este sfârşitul! Pustiul din viaţă nu reprezintă sfârşitul! Dumnezeu are pentru tine ape de odihnă. Ca şi pe Agar altă dată, El te vede în pustiul vieţii tale.
„EU SUNT DUMNEZEUL CARE TE VEDE!”
El este Cel care te vede pe tine… şi pe tine… şi pe tine… Dumnezeu ne promite că va lucra la inima noastră înşelătoare şi că ne va aduce în punctul în care vom recunoaşte, ca şi Gomera altă dată, că El nu ne e doar Stăpân, ci şi Mire CERESC.
El ne va reabilita vieţile, va scoate din inima noastră idolii şi ne va da o nouă perspectivă, o nouă viziune. Ne va umple inimile cu o dragoste nouă pentru El.
Asemenea Gomerei, şi noi suntem nişte fiice rătăcitoare. Dar Dumnezeu ne deschide ochii inimii după ce ne va fi trecut prin pustiu. Şi ce e mai frumos e căEl va încheia un LEGĂMÂNT cu noi.
Osea a văzut adevărata valoare a Gomerei, dincolo de hainele ei provocatoare, dincolo de circumstanţele deplorabile în care se afla, dincolo de trădările din viaţa sa, de frământările şi confuzia ei. A cumpărat-o cu un preţ pentru a fi pentru totdeauna a sa. La fel, Hristos, Mirele nostru, a plătit un preţ terifiant de mare pentru a ne cumpăra pe noi, fiicele Evei, din robia păcatului. Acum, fiindcă am fost răscumpărate cu un preţ, nu ne mai aparţinem nouă, nici lumii, ci Lui!
El a văzut adevărata noastră valoare dincolo de păcatele noastre, de respingere, abuz, ruşine, condamnare, dincolo de alegerile noastre greşite care ne-au distrus viaţa. El a văzut cine am fi putut deveni noi dacă am fi fost răscumpărate. Satan a vrut să ne dea o falsă identitate, să facă din noi sclavele păcatului, dar HRISTOS a tăiat legăturile, lanţurile cu care am fost ţinute prizoniere ale trecutului nostru!
Oricine ai fi, în orice situaţie te-ai afla, oricât de lamentabil ai fi greşit, Hristos şterge din dreptul tău numele ruşinii şi al condamnării. Tu nu mai eşti o fiică rătăcitoare, nu mai eşti o adolescentă rebelă, o femeie abuzată, respinsă, alungată. Hristos, pe cruce a purtat toate păcatele tale, toată respingerea, durerea, ruşinea ta. Iar sângele Său a scris pe fruntea ta o nouă identitate, reală şi veşnică. Tu nu mai eşti o Gomera, ci o fiică a Cerului. Hristos te-a ridicat din praful desconsiderării de sine, din pulberea ruşinii. Nu mai ai nimic de temut. Acum aparţii Regelui!
„Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna, te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate şi îndurare!”
Aceasta este promisiunea făcută nouă de Dumnezeu! Noi, fiicele rătăcitoare, putem fi beneficiarele harului nemeritat. După ce am rătăcit prin praful acestei lumi, putem acum păşi cu demnitate, pentru că „Domnul este Mirele Nostru, logodnicul inimilor noastre!” Pentru totdeauna…
Autor: Mihaela Gheorghe, corespondent ŞtiriCreştine Italia
