Am primit răspunsuri târzii, dar le-am primit. Am aflat de ce am trecut prin încercări, de ce am plâns, de ce mi s-a părut lumea nedreaptă şi de multe ori am primit palme de la viaţă. Învăţ să iubesc.
Învăţ să iubesc pentru că sunt o fire păcătoasă. Sunt încăpăţânată, orgolioasă şi am luat multe lucruri care am considerat că mi se cuvin de drept. Sunt om. Sunt un om care uneori a dat din picioare pentru că lucrurile nu au ieşit aşa cum a vrut, care a ţipat pentru că nu a găsit alt mod de a comunica şi care nu a ştiut să se jertfească uneori pentru alţii. Sunt un om, dar sunt un om care a realizat că trebuie să-şi recunoască greşelile. Să nu mă mai ascund. Nu mă mai ascund pentru că singura Persoană care contează pentru mine, oricum ştie cine şi ce sunt. Cât despre ceilalţi oameni…sper să mă acceptaţi aşa cum sunt.
Atunci când încercarea vine peste mine, eu învăţ să iubesc. Atunci când inima îmi este făcută cioburi, încerc să adun cioburile şi să învăţ să iubesc. Când nu mai văd soarele pe cer, caut cu speranţă în continuare şi continui să învăţ. De ce? Pentru că am realizat ceva. Încă nu ştiu să iubesc cu adevărat! Încă nu ştim să iubim cu adevărat…încă suntem egoişti, încă ne punem pe primul loc, încă ne pasă de orgoliul şi vanitatea noastră. M-am decis: vreau să continui să învăţ să iubesc. Vreau ca atunci când iau în braţe un copil, când mângâi un bolnav şi întăresc prin cuvinte…să învăţ de la fiecare cum să iubesc. Aşa că, dragul meu frate, mulţumesc pentru momentele când ai aruncat cu pietre în mine, mulţumesc pentru momentele când ai desconsiderat lucrarea mea, mulţumesc pentru că m-ai privit cu dispreţ şi pentru că te-ai considerat mai bun. Ştii de ce? Pentru că mi-ai făcut o favoare. M-ai învăţat să iubesc…
