Florina Stănescu – „ Per aspera ad astra – Prin Greutăţi spre stele”

Florina este o tânără plină de viaţă. Viaţa a început pentru ea cu adevărat atunci când a cunoscut bucuria mântuirii pe care a primit-o doar prin dragostea Domnului Isus Cristos. Acolo unde e Florina domneşte bucuria, zâmbetul şi voia bună. Cine o cunoaşte ştie sigur că nu în zadar i se spune Florina – floare. Parfumul dragostei Domnului Isus pus în ea răspândeşte în jur prietenie şi atmosferă de bucurie.

Totuşi viaţa ei nu a fost tot timpul aşa de colorată. A venit pe această lume având greutatea de doar 1 kg şi 700. Mama ei avea doar 12 ani şi a născut-o prematur. Orele petrecute în incubatoriu i-au salvat viaţa. Domnul a fost bun. Bunica nu a vrut să îl treacă pe tatăl ei pe certificatul de naştere, dar, până la urmă, a renunţat definitiv şi la Florina. După două săptămâni de viaţă petrecute în incubator,  Florina nu adăugase în greutate şi bunica a decis să o lase la spital orfană de mamă şi tată. Astfel, Florina a ajuns la creşa din Gherla. După patru ani a fost transferată la orfelinatul din Huedin. Aici, ne spune Florina, a început greul vieţii ei. Una din confruntările cele mai grele ale vieţii ei a fost episodul când un grup de fete a bătut-o foarte rău. Apoi a urmat încă o bătaie foarte cruntă cu picioarele din partea unui profesor. Aceste incidente au provocat o ură pentru acel om care au măcinat-o ani la rând pe Florina.

Cei din afara orfelinatului le numeau handicapate, proaste şi le ziceau că nimic nu se va alege de viaţa lor. Viaţa în orfelinat însemna servirea cu supunere a celor mai mari, batjocură şi bătaie zilnică. În fiecare zi trebuia să lucreze în bucătărie, să le aducă mâncare şi apă caldă celor mai mari. Chinul groaznic a durat patru ani, până când Florina a fost transferată la Bistriţa- Năsăud. Aici a stat doar un an, dar a fost suficient de mult pentru mine, ne mărturiseşte Florina. Acest an a fost lung cât doi ani, pentru că eram 500 de copii şi ca la orice şcoală de acest fel cei mai mici sunt chinuiţi de cei mai mari.

Frica cea mai mare a Florinei era provocată de întrebarea, unde merg după şcoală? Orfelinatul nu se îngrijea de viitorul nimănui, pur şi simplu te aruncă în stradă, fără casă, fără masă, fără speranţă pentru viitor. „Aceasta era o îngrijorare foarte mare pentru mine, pentru că multe dintre fete au devenit prostituate, din cauza condiţiilor de viaţă în care au ajuns şi locuiau pe străzi. Nu voiam să ajung ca ele,  dar Domnul s-a îndurat de mine”, povesteşte Florina.

Dumnezeu a trimis o misionară americană pe nume Patricia Shink, ea obişnuia să ia câte doi copii din mai multe orfelinate şi avea grijă de ei în vacanţe. Din cei 500 de copii m-a ales pe mine şi o prietenă de-a mea cu care am copilărit. Am mers la Fundaţia la care lucra această misionară pentru vacanţa de vară. La sfârşitul verii ea a decis să ne facă transferul la şcoală în Sibiu. Wouuu, condiţiile nu se puteau compara! În orfelinat, la Huedin aveam apă caldă doar sâmbăta,  şi pe cei din clasele  5-8 ne băgau pe toţi o dată. Iar la Bistriţa trebuia fiecare să se descurce singur. Aici, la Sibiu aveam zilnic apă caldă, mâncare bună şi tot ce aveam nevoie pentru o viaţă decentă. Când m-a întrebat dacă vreau să merg la ea în Sibiu, prima mea întrebare a fost dacă au apă caldă. Răspunsul afirmativ „da” mi-a fost de ajuns, nu am mai stat niciun pic pe gânduri, ne relatează cu entuziasm Florina.Tratamentul crud care i s-a aplicat în orfelinatele anterioare a sădit în Florina un caracter impulsiv, dificil şi a prins ură pentru oamenii din jur. De fapt, nu a avut o educaţie în orfelinat, iar evadarea din acest spaţiu nu a scutit-o de consecinţele acestui proces dureros prin care a trecut. Din clasa a cincea a început să fumeze, patimă de care a fost eliberată abia după ce a mărturisit credinţa ei în Isus în apa botezului. Înjura şi batjocorea lumea din jur.

La Sibiu a cunoscut familia Curtman. Aceştia au manifestat multă răbdare şi înţelepciune faţă de Florina. Ani la rând au lucrat intens asupra caracterului Florinei, oferindu-i un model de viaţă nou, diferit de ce a văzut ea până atunci. Şi personalul Fundaţiei care  devenise acum noua casă a Florinei a ajutat-o să vadă viaţa din altă perspectivă.

„Mi-a fost greu primul an de viaţă în casa fundaţiei, nu mă puteam lăsa de fumat. Dar Tăticul prin blândeţea şi răbdarea Lui m-a schimbat prin aceşti oameni. În 2001 am primit pe Domnul Isus în viaţa mea şi am făcut cu el legământ în apa botezului şi abia după botez am reuşit să mă las de fumat. Modelul de viaţă oferit de Georgiana Curtman şi al misionarilor din fundaţie care se ocupau de noi m-a cucerit şi mi-a trezit în inimă dorinţa să fiu şi eu ca ei” , ne împărtăşeşte Florina.

După finisarea şcolii, până în 2007 a lucrat, pentru ca să se poată întreţine. În acelaşi an a aflat de la Daniela Simion-Veja despre Tineri Pentru Misiune Mediaş şi , în special , despre misiunea ce urma să aibă loc în Albania după Festivalul ProMisiune. De mult timp Florina visa să meargă în misiune, să trăiască alte experienţe cu Domnul şi El a deschis o uşă spre visul ei. Şi-a luat concediu pe cont propriu şi a pus visul de a pleca în Albania în misiune înaintea Domnului. Prima confirmare de la Domnul că o vrea în misiune a venit printr-o persoană din biserică care a venit la ea şi i-a dat nişte bani spunându-i: „Asta e pentru tine de la Domnul”. Pentru a-şi aduna toţi banii necesari ca să meargă la Festival şi în Albania şi-a vândut patul pe care dormea. Dumnezeu a binecuvântat-o cu un timp minunat în această călătorie şi i-a atins inima în mod deosebit. Prima impresie despre această ţară nu a fost impresionantă. La întrebarea cu ce impresii ai venit din Albania? Florina a spus: „Mi s-a părut o ţară foarte necivilizată. Nu se respectă regulile de circulaţie, maşinile trec pe roşu fără nicio problemă. Cea mai mare durere a mea trăită acolo a fost o vizită la un orfelinat-creşă. Erau bebeluşi. Stăteam câteva ore pe zi cu ei. În pofida faptului că ni s-a interzis să îi ţinem în braţe, de fiecare dată când luam pe unul din ei în braţe începeam să plâng. Mă uitam la acei copilaşi şi inima mea plângea în rugăciune pentru ei, nu îmi doream ca acei copii să treacă prin ce am trecut eu în orfelinat. Timp de 10 zile am vizitat femei în închisoare şi am  fost implicaţi în diverse alte lucrări”, ne împărtăşeşte Florina.La întoarcerea din această misiune, prima misiune din viaţa ei visată cu ochii deschişi de la 16 ani, Florina a început o nouă etapă în viaţa ei. În cadrul evaluării misiunilor a auzit şi despre şcolile care urmau să se desfăşoare în cadrul Organizaţiei Tineri Pentru Misiune Mediaş, în anul 2008. Şi atunci şi-a zis că vrea foarte mult să facă Şcoala Internaţională de Ucenicie. O săptămână din această şcoală a rezolvat o problemă care a măcinat-o pe Florina o viaţă întreagă. „Domnul S-a îndurat de mine şi a lucrat la inima mea, punând în mine iertare pentru părinţii mei şi pentru oamenii care m-au făcut să sufăr în orfelinat. Toată viaţa mi-am urât şi mi-am condamnat părinţii, pentru că m-au lăsat. Îmi doream şi eu să fiu cu ei şi cu fraţii mei, ca să nu ajung să trec prin tot chinul din orfelinate. Dar Domnul a avut un plan cu mine! În săptămâna cu tema: „Inima de tată a lui Dumnezeu”, Dumnezeu s-a atins într-un mod miraculos de inima mea vorbindu-mi mult despre iertare. Până atunci, nu am putut să Îl percep vreodată pe Dumnezeu ca Tatăl meu, mereu cârteam şi Îl întrebam de ce a trebuit să ajung în orfelinat şi să trec prin atâta suferinţă? În acea săptămână specială, Tatăl meu – Dumnezeu mi-a amintit că nu m-a lăsat singură. Atunci a început în mine un proces care a durat doi ani. Am luptat cu mine ca să pot ierta şi El m-a ajutat. Nu a fost uşor,  dar cu El am reuşit” , ne împărtăşeşte Florina.

Recent şi-a vizitat împreună cu misionara Helga părinţii. Dorinţa Florinei a fost ca ei să simtă că ea i-a iertat. „Am fost aşa de fericită când Helga mi-a spus înapoi pe drum că mama ei zis: „Simt că Florina ne-a iertat”. M-am bucurat mult că am reuşit să restabilesc relaţia cu ei. Îi iubesc foarte mult”, spune Florina.Acum Florina comunică cu familia ei săptămânal, mai merge din când în când la ei. Iar dorinţa ei cea mai mare este ca şi familia ei să se împace cu Domnul şi să cunoască şi ei dragostea Domnului Isus Cristos. Şi părinţii ,de partea lor , o sună şi mai ales când trec prin greutăţi îi spun: „Flori, roagă-te pentru noi!”. Ce poate aduce mai multă bucurie unui copil transformat de Dumnezeu? Astăzi Florina este consilier pentru alte fete din orfelinate. Atunci când au probleme o contactează pe Florina pentru a-i cere sfaturi şi astfel Florina încearcă să fie un model bun pentru ele, binecuvântându-le cu încurajarea şi dragostea ei.

Lucrează în Tineri Pentru Misiune de trei ani, full-time. Îi place foarte mult să fie în echipa bazei de la Mediaş şi îi place ce face acolo. „Domnul m-a crescut şi încă mă creşte, lucrează la inima mea şi mă şlefuieşte. Fiind parte din stuff-ul TPM Mediaş, îmi place să văd cum Dumnezeu transformă vieţi şi schimbă destinele studenţilor” , spune Florina.

Dragă cititor, dacă ai trecut sau treci printr-o astfel de încercare, sperăm ca mărturia Florinei să te ajute să apelezi la dragostea Domnului Isus care poate schimba viaţa, inima, mintea şi circumstanţele spre binele tău şi spre gloria Lui.

Doina Bejenaru