Haideți să ne unim împreună cu multe națiuni și să ne rugăm în perioada 01 august – 30 august 2011,…
Lună: iulie 2011
Cultele creştine au importanţi mărturisitori ai credinţei, care au plătit din greu fidelitatea lor faţă de Hristos. Una dintre cele mai frecvente…
Institutul Teologic Baptist din Bucureşti organizează concurs de admitere pentru domeniul: Teologie Baptistă Pastorală (program de licenţă, durata patru ani), program de ZI…
Călătoria anuală în Africa, deja tradiţională, a echipei “Speranta pentru Africa”, va avea anul acesta următorul itinerar: Sâmbătă, 13…
Familia Cami şi Gusti P. vor merge în India pentru trei luni. India este un teren neevanghelizat unde idolatria ajunge…
Persoanele cu dizabilități reprezintă aproximativ 3% din populația României. Ei ar trebui să beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi restul…
Fundația Creștină de Ajutorare organizează Târg de vară, vineri – 29 iulie orele 14.00- 18.00 și sâmbătă – 30 iulie…
Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui! Faceţi cunoscut printre popoare isprăvile Lui! Grupul “Continental” din România, va înălţa cântări de…
Duminică, 23 iulie 2011 de la orele 18:00 la Biserica Baptistă „Betel”, am avut parte de un concert în care…
Răvăşită fiind de veştile rele din ultimele zile… (o prietenă de a mea intrată în comă şi care îşi revine…
Trăim vremuri în care cu greu găsim clipa de răgaz pentru ceea ce este prioritar în viaţă. Nu-i normal să…
Duminică, 31 iulie 2011, Biserica “Logos” din Ploieşti organizează o seară de misiune. Invitatul special fiind misionarul în cadrul Asociaţiei…
Dănuţ Mănăstireanu anunţă pe blogul său moartea lui John Stott, teolog şi lider anglican, una dintre cele mai cunoscute personalităţi ale spaţiului…
O petitie ce cheama la libertate religioasa in Coreea de Nord a strans peste 20.000 de semnaturi din partea credinciosilor…
Crestinii din Marea Britanie au primit o provocare neconfortabila saptamana trecuta, potrivit Christian Today. In cadrul Conventiei Keswick, adresandu-se miilor de…
Nu prea cunosc tineri care să nu ştie marea trimitere. Mai toţi au acces la internet, sunt foarte informaţi şi…
