“De ce auzim atât de rar în ziua de astăzi ceea ce bătrânul avocat spunea despre John Vianney: “Un lucru extraordinar mi s-a
întâmplat astăzi: L-am văzut pe Hristos într-un om”? De ce bucuria, entuziasmul, şi recunoştinţa noastră molipsitoare nu îi umple şi pe ceilalţi cu dorul de Hristos? De ce pasiunea şi spiritul lui Petru şi Pavel sunt atât de evident absente din palida noastră existenţă?
Probabil fiindcă atât de puţini dintre noi am pornit în călătoria credinţei peste prăpastia dintre cunoaştere şi trăire. Preferăm mai degrabă să citim harta decât să vizităm locul pe care ea îl indică. Spectrul actualei noastre convingeri ne spune că nu experienţa este reală, ci, de fapt, explicitarea pe care noi o dăm experienţei. Convingerile noastre – pe care William Blake le numeşte “poticniri plăsmuite de minte”- ne îndepărtează de înţelegerea experienţei personale.
Drumul de la Haran la Canaan este călătoria peste prăpastie. Trebuie să trecem definitiv dincolo de convingeri, pentru a ajunge la credinţă. Da, suntem chemaţi să ne încredem în Isus. Însă convingerea noastră ne invită imperios către ceva mai sus, credinţa în El.”
“Semnătura lui Hristos” Brennan Manning
El Şi-a dat viaţa pentru noi şi aşteaptă de la noi acelaşi lucru. Trebuie să I-o închinăm Lui şi prin tot ce facem trebuie ca numele Lui să fie înălţat. Chipul lui Hristos trebuie să fie văzut în noi în aşa fel încât să nu mai fie nevoie să folosim cuvinte pentru ca oamenii să Îl cunoască pe El şi bucuria întâlnirii cu El.
Cu timpul râvna şi pasiunea dispar şi ajungem să trăim un creştinism de duminică, şi purtăm măşti ieftine încercând să imităm cât mai mult chipul Lui printre cei creştini. Devenim atât de comozi, ne place liniştea cămăruţei noastre şi avantajele de a-L fi cunoscut de Hristos. Dar nu dorim să facem nimic pentru a le împărtăşi şi celorlalţi necesitatea unei relaţii autentice cu El, pentru că nici noi nu suntem capabili de asta, pentru că trăim o relaţie în care e mai important ce primim decât ceea ce oferim.
Trebuie să avem credinţă în El, să-L rugăm să ne dea putere să Îi rămânem aproape mereu. Avem nevoie de reaprinderea acelei flăcări ce ardea atât de puternic la început şi de această data să-L rugăm pe El să ne ajute să o păstrăm aprinsă, pentru că doar astfel vom putea şi noi să luminăm în întunericul lumii acesteia, pentru că doar aşa cei din jur Îl vor vedea pe Hristos în noi.
