Noi, oamenii , mereu am fost interesaţi de aparenţe. Ne place să fim iubiţi, să fim plăcuţi, să fim admiraţi şi să avem un cuvânt de spus în societate. Şi nu spun că aceasta e rău. Dar devine rău atunci când ajungem să depindem de acceptul oamenilor, mai mult decât de al lui Dumnezeu. Este grav atunci când ne pasă mai mult de ce gândesc oamenii, decât de ce gândeşte Dumnezeu.
De câte ori te-ai oprit din lucrarea ta, de câte ori nu ai făcut un bine doar pentru că te-ai temut de vorbele oamenilor? Zilele acestea am auzit vorba aceasta din nou: “E bine ce spui tu, e o faptă bună înaintea lui Dumnezeu, dar ce vor zice oamenii? Lumea va vorbi!”. Atunci m-am hotărât: sper ca niciodată să nu îmi pese mai mult de ceea ce zic oamenii, decât de ceea ce zice Dumnezeu.
Am o noutate pentru voi. Oamenii sunt schimbători. Azi îţi pot spune că una e bună, ca mâine să acuze acel lucru şi să spună că e rău. Da, aşa-i că îmi dai dreptate? Oamenii sunt plini de păcat. Oare tu nu ştiai că lumea e pervertită, joacă după regulile lui Satan şi păcătuieşte? De ce ţi-ar păsa mai mult de părerea lor, decât de părerea Celui care e neschimbător? A Celui care e acelaşi ieri, azi şi în veci?
Nu ştiu viaţa ta. Nu ştiu nici măcar cine eşti. Dar ştiu un lucru. Dacă ai ajuns atât de dependent de părerea oamenilor şi de acceptarea lor, s-ar putea să ai un Dumnezeu gelos. S-ar putea să trebuiască să-ţi analizezi viaţa şi să vezi dacă mergi pe drumul cel bun. Nu te îndepărta de la a face bine, chiar cu preţul vorbelor şi al batjocorilor. E trist. Ne interesează mai mult ce zic oamenii, decât ce zice Dumnezeu. Da, e trist.
