„Esterele şi Deborele generaţiei noastre…” de Mihaela Gheorghe

Cum poate o femeie să poarte chipul cel nou, chipul Creatorului ei într-o lume coruptă? Cum poţi fi tu, o femeie obişnuită, la dispoziţia lui Dumnezeu? Ce te autorizează să fii o mesageră pentru Hristos?

Scriptura ne spune că noi am fost create după chipul şi asemănarea Sa. În ebraică, aceste două cuvinte sunt sinonime, ceea ce întăreşte sensul expresiei. Am fost create chiar după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

O femeie poate purta ea însăşi chipul şi asemănarea lui Dumnezeu având şi manifestând trăsăturile de caracter ale lui Dumnezeu! Sfinţenia, bunătatea, dragostea, pacea, credincioşia, mila trebuie să te caracterizeze şi pe tine! Pe noi toate, dacă vrem să avem autoritatea, puterea de a-I fi mesagere.

Ca să putem face parte din marea oştire aducătoare de veşti bune va trebui să renunţăm la chipul cel vechi pe care-l aveam înainte.

Numai aşa poţi fi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Nu poţi purta chipul lumii şi chipul lui Dumnezeu concomitent! Firea păcătoasă „sarx” (gr.) este cea care ne determină să purtăm chipul vechi, diform al lumii. Când am ales să devenim fapturi noi, răscumpărate, noi am primit un chip nou, după asemănarea Tatălui Ceresc.

Mesagerele lui Hristos au un mesaj de dus. Aceasta este responsabilitatea încredinţată lor de Domnul care doreşte să-I fim martori… până la marginile pământului.

Poate te întrebi care sunt marginile pământului pentru tine, ca femeie. Poate consideri că nu ai calităţi deosebite, poate ai probleme mari, poate eşti în vârstă sau bolnavă. Poate nu vezi potenţialul pe care Dumnezeu ţi l-a dăruit.

Poate te simţi constrânsă de împrejurări, sărăcie, un soţ necreştin, copii mici, neînţelegerea celor din biserica ta. Dacă te simţi îngrădită din toate părţile,  dar totuşi vrei să slujeşti, roagă-te ştiind că aceasta e voia lui Dumnezeu pentru tine – să fii o mesageră!

Sau poate deja eşti o mesageră, dar ai fost atât de des rănită, atacată, dispreţuită. Nimeni nu-ţi apreciază slujirea. Dumnezeu însă nu te-a uitat! Probabil pentru o vreme te-ai ascuns în peştera suferinţei şi a izolării ca şi Ilie altădată. Te crezi uitată de toţi.

Dar Dumnezeu vine şi te întreabă: „Ce faci tu aici?”. Îţi vin în minte toate acuzele, toată desconsiderarea de care ai avut parte şi parcă ai vrea să te scuzi. În peştera singurătăţii tale e întuneric şi frig. Nu se aude decât strigătul tău, fără răspuns… apoi ecoul, purtătorul de cuvânt al singurătăţii….

Solitudinea e grea, dureroasă, apăsătoare. Durerea pierderii, eşecul, o relaţie ruptă, o dezamăgire venită pe neaşteptate… Şi apoi, în taina peşterii tale, se aude o Voce: „Ce faci tu aici?”. Dumnezeu te vede chiar şi în solitudinea de mormânt a peşterii tale în care ai căzut datorită „bunăvoinţei” unui frate, a invidiei cuiva, a unui eşec, a unei neputinţe.

Şi când crezi că din caverna îngheţată şi sumbră Dumnezeu nu te mai poate auzi, o Voce susură blând lângă tine: „Ce faci tu aici?”. Dumnezeu te cheamă pe nume.

Oricine ai fi, oriunde te-ai găsi, oricât de lamentabil ai fi greşit, Dumnezeu te cheamă pe nume! Oricât de spulberate ţi-ar fi visele, Dumnezeu poate trage din faţa ta cortina grea a disperării pentru a te putea bucura de lumina şi binecuvântarea Sa!

El Îşi întinde Mâna Sa puternică şi te invită să păşiţi împreună pe un drum plin de imprevizibil, de miracole, dându-ţi puterea de a face încă un pas înainte…

În pustiul vieţii tale, înconjurată de nisipul orbitor al singurătăţii, Dumnezeu îţi spune ca lui Agar altădată: „Eu sunt Dumnezeu care te vede!”. Chiar dacă toţi te-au uitat, Dumnezeu Însuşi, Stăpânul universului ţi Se prezintă. El Se prezintă în faţa inimii tale sângerânde şi îndurerate: „Eu sunt Dumnezeu care te vede!” Şi aşa porneşti pe drumul spre vindecare…

Când Domnul te cheamă pe nume, contează doar să-I răspunzi: „Iată-mă!” Ca şi Samuel în Templu odinioară, chiar dacă ai în piept o inimă ca de copil, speriată şi neştiutoare dar sinceră, spune-I lui Dumnezeu astăzi: „Iată-mă!”.

După ce te vindecă, El te reabilitează şi îţi încredinţează statutul de mesageră. Nu numai că te ridică din praful anonimatului, al subaprecierii, dar îţi acordă autoritate şi valoare: „Vei fi mesagera Mea!”.

Dumnezeu doreşte ca noi, femeile, să îndeplinim planul Său în generaţia noastră. Locul tău, draga mea, nu-l poate ocupa nimeni. Domnul are nevoie de o femeie ca tine în locul în care El te-a aşezat.

Chiar dacă eşti o casnică ce se roagă acasă, legănându-şi copiii sau o femeie de afaceri cu o agendă super-aglomerată, Dumnezeu are nevoie de tine acolo unde te-a aşezat.

Pavel a fost trimis înaintea învăţaţilor, a împăraţilor cărora putea să le prezinte Evanghelia într-un stil elevat, cu un vocabular select, cu o anumită prestanţă. Dumnezeu s-a folosit de înteligenţa dată lui Pavel pentru a-l face să împlinească planul Său în generaţia sa. Impactul pe care el l-a avut nu l-ar fi putut avea altcineva.

Aşa şi tu, draga mea! Impactul pe care tu-l poţi avea în familia ta, în biserica ta, vecinătatea în care locuieşti, cu profesorii copilului tău, îţi aparţine în exclusivitate.

Dumnezeu ne cheamă pe noi toate să-I fim colaboratoare apropiate şi tovarăşe de lucru (Ioan 15:15). Totul e să fim la dispoziţia Lui! Promisiunea pe care Domnul o face celor ce s-au înrolat în marea oştire ne dă tăria să mergem înainte pentru a cuceri noi teritorii în războiul spiritual în care suntem implicate:

„Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oştirilor” (Zaharia 4:6).

Autor: Mihaela Gheorghe