Migraţia penticostalilor spre Bruxelles

Pe parcursul ultimelor trei decenii, se atestă un fenomen care ia amploare şi tinde să cucerească capitala europeană – Bruxelles. Tot mai multe biserici penticostale, formate în mare parte din comunităţi de emigranţi din Africa de sud şi America Latină câştigă teren în capitala Europei. Mergând mână în mână cu intensificarea fluxului de emigrare înregistrat în ultimii 30 de ani, bisericile penticostale din Bruxelles cunosc astăzi o dezvoltare deloc neglijabilă pe scena religioasă din Belgia.

Acest flux de emigrare nu a fost organizat de maniera sistematică a statelor implicate în proces. În anul 1974, Belgia opreşte oficial imigrarea contingentă. Închiderea progresivă a frontierelor externe şi îngustarea filierelor legale de emigrare au avut drept consecinţă majorarea formelor de emigrare clandestine. Scrierile la acest subiect sunt numeroase şi puţin disperate.

Mulţi creştini locuiesc ilegal în Belgia, iar majoritatea din ei au trăit experienţa emigrării ilegale sau sunt descendenţii direcţi ai acestora. Aceste persoane problematice ocupă un loc important în comunitatea cultului penticostal din Belgia.

Legătura dintre penticostalims şi fenomenul emigraţionist constituie un punct de plecare pentru reflecţie. Intersectarea acestor două fenomene nu este caracteristică penticostalilor din comunităţile emigraţioniste din Europa. Experienţa emigrării constituie un moment privilegiat pentru convertire, susţine într-un studiu Pedron Comobani publicat în 1998 (Pag. 149)

De ce aceste biserici se înscriu adesea în acest context de emigrare? Cum factorul religios dă sens experienţei emigraţioniste la Bruxelles? Care sunt strategiile de evanghelizare în direcţia „autohtonilor” ţării de instalare într-un context de „inversiune” al curentului misionar iniţiat de primele vapoare ale colonizatorilor din Occident?

Sunt doar câteva întrebări la care numeroşi autori au încercat să răspundă în scrierile lor.

Traducere de Simona Ienciu