V-aţi gândit vreodată cât de complicat este procesul de creştere? Oamenii de ştiinţă folosesc microscopul, ca să vadă oul de balenă, o balenă mare ajunge la o lungime de peste 30 de m, iar masa este mai mare de 72.000 de kg.
Procesul misterios şi măreţ al creşterii a fost rânduit de Dumnezeu! Creşterea fizică a plantelor şi animalelor urmăreşte un tipar previzibil de diviziune celulară, înmulţire şi diferenţiere şi acest proces are câteva nevoi fundamentale ca: lumină, substanţe nutritive corespunzătoare, condiţii favorabile…
Dar când vorbim despre copil – făptură creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu – cum ne raportăm la procesul de creştere?
Deseori, ca părinţi, suntem preocupaţi de sănătatea copiilor, de programul alimentar, de odihna lor, de bunăstarea copiilor, de programul de învăţământ. Şi este corect lucrul acesta. Dar, deseori se întâmplă că neglijăm partea cea mai importantă din viaţa unui copil și anume, formarea lui ca fiinţă ce are valoare eternă.
Într-adevăr, viaţa este un mister neelucidat din punct de vedere ştiinţific, avându-și originea în Dumnezeu, iar valoarea ei este incomensurabilă, căci „Suflarea omului este o lumină a Domnului” (Prov. 20:27) şi fiecare om poartă în sine o fărâmă de lumină din dumnezeire, toţi poartă în ei imago Dei.
Cine totuşi sunt copiii noştri?
Indiferent de dotarea intelectuală, aptitudini artistice sau performanţe, copilul este o fiinţă unică, veşnică, aflată la îmbinarea dintre sensibil şi inteligibil, atât de preţuită de Creator, încât L-a dat pe Fiul Său ca jertfă de răscumpărare pentru fiecare copil în parte.
Pe de altă parte, copiii constituie elemente ale „şcolii lui Dumnezeu prin care ne modelează pe noi, părinţii”, lărgind capacitatea noastră de înţelegere şi de empatie, îmbogăţindu-ne iubirea şi răbdarea totodată.
Cuvântul lui Dumnezeu ne prezintă copiii ca:
O moştenire de la Domnul, o răsplată dată de El, un dar (dar dat nu oricui şi nici în proporţii egale tuturor), o binecuvântare, proprietatea lui Dumnezeu, un împrumut de la Domnul, săgeţi în mâna războinicului (tărie, siguranţă, ocrotire), continuitate, lăstari de măslini (au nevoie de întărire, supraveghere până ajung un măslin riguros şi roditor), împlinire, fericire, armonie, bucurie.
Dar cum putem noi ca părinţi să creştem şi să educăm o generaţie care să reziste într-o vreme în care statisticile mondiale ne alarmează. Realitatea crudă ne spune că:
- Un milion de copii se prostituează în fiecare an;
- 40 de milioane de copii sunt avortaţi anual;
- 100 de milioane de copii trăiesc pe străzi;
- 200 de milioane de copii prestează muncă de adult;
- Peste un miliard de copii riscă maltratarea sub diferite forme;
- Aproape 6 milioane de copii mor anual din cauza malnutriţiei şi/sau a unor afecţiuni uşor de prevenit.
Dorim noi să recunoaştem sau nu, copiii noştri sunt influenţaţi de mediul în care trăiesc, şcoală, mass-media, prieteni, biserică, familia.
Cine totuşi are influenţa cea mai mare asupra copiilor noştri?
Concluzia este una: căminul părintesc îl marchează pe copil pe viaţă şi, în familie, copilul îşi însuşeşte valorile fundamentale ale vieţii, îşi formează aptitudinile, ideile, deciziile. Părinţii sunt cei ce-şi lasă amprenta asupra copilului.
Noi, părinţii purtăm responsabilitatea educării copiilor noştri.
Ce înseamnă a face educaţie?
Cuvântul ebraic „învaţă”- CHANAK înseamnă a dedica ,a iniţia, a inaugura. La evrei era un obicei vechi – chanak – a freca cerul gurii nou-născutului cu suc de smochine pentru a începe instinctul suptului, apoi se pune la pieptul mamei.
În limbajul contemporan: părinţii trebuie să-şi pună copilul de la început pe calea cea dreaptă, apoi el va merge pe această cale.
Scopul educaţiei este modelarea voinţei în mod treptat, în aşa fel încât să rezulte o bună conduită şi un caracter frumos.
Ce vorbeşte Biblia despre educaţie?
Textul de la Deuteronom 6:4-9 este numit Mandatul educaţiei.
„Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le tipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să le vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini, şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi. Să le scrii pe uşorii casei tale şi la porţile tale.” (Deuteronom 6.4-9)
Evreii numesc aceste versete „SHEMA” de la cuvântul ebraic „a asculta” prezentat prin imperativul verbului – ascultă! Acest mandat este o poruncă dumnezeiască, dată nu oricum, deoarece este vorba de însuşi tezaurul lui Dumnezeu – COPIII.
Nu statului, nu Bisericii, nu profesorilor li s-a încredinţat acest mandat, ci nouă – PĂRINŢILOR!
Câteva principii esenţiale de educare din acest pasaj :
- Acest mandat este o poruncă ce trebuie cu stricteţe să fie îndeplinită;
- O educaţie eficientă începe cu formarea unui caracter cristic al părintelui.
- Un caracter cristic va recunoaşte autoritatea, suveranitatea şi unicitatea lui Dumnezeu.
- Un caracter cristic îl va iubi pe Dumnezeu fără nicio rezervă, totalmente;
- Un caracter cristic va avea poruncile date de Dumnezeu în inima sa într-un mod constant, vor fi parte din viaţa sa, va gândi, va trăi, va acţiona izvorând din poruncile lui Dumnezeu.
- Şi doar apoi poate începe procesul de întipărire în mintea copiilor – un proces complicat, dureros, care durează în timp şi implică multă insistenţă, muncă, sacrificiu.
- A întipări în mintea copiilor este cea mai mare artă, care va scoate în final un caracter cristic ce va trăi o veşnicie. Doar că până atunci este nevoie de a face lucruri simple, posibile şi practice şi anume: a le vorbi copiilor poruncile lui Dumnezeu în orice timp, în orice loc, în orice mod posibil şi accesibil pentru copii. Dar această învăţătură să fie împletită armonios cu o viaţă de rugăciune, cu exemplul personal de trăire a principiilor biblice. Atunci Dumnezeul nostru care este Dumnezeul tuturor posibilităţilor, poate scoate dintr-o rocă brută în aparenţă, un diamant ce nu poate fi perceput de ochii noştri limitaţi.
A creşte copii este o investiţie cu bătălie lungă
Clement Alexandrinul spunea: „Să nu ne gândim cum să-i lăsăm pe copii bogaţi, ci cum să-i lăsăm virtuoşi”, iar Ioan Gură- de- Aur spunea: ,, Familia – „Biserica mică” este asemenea unui sanctuar în care oamenii au curajul, mai mult decât oriunde, să fie direcţi, să vegheze de aproape unii asupra altora, în dragostea lui Hristos, ca fiecare membru al familiei să se dezvolte moral-spiritual tinzând spre „înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos”
A fi părinte e greu sau uşor ?
E greu, dar nu imposibil! Cu Dumnezeu suntem mai mult decât biruitori! Doar încrezându-ne în El lucrurile se schimbă:
„Nu mai pot” se preschimbă în „Pot totul în Hristos care mă întăreşte”
„Mi-e frică” se preschimbă în „Nu mă tem, căci Tu eşti cu mine.”
„Sunt îngrijorată” se preschimbă în „Mă bucur în Domnul, stânca şi izbăvirea mea.”
Scumpe mame, nu uitaţi că fiecare fiinţă poartă semnătura lui Dumnezeu „Făcut după asemănarea Mea. Valorează cât viaţa Fiului Meu! Cea mai dragă posesie a Mea! Valoare inestimabilă!”
De aceea, haideţi să ne tratăm copiii ca cei care au valoare veşnică, fiindcă va veni o zi în care fiecare va trebui să răspundă la întrebarea: „Ce am făcut cu copiii noştri – darurile cu valoare eternă?”
Eugenia Podoleanu, soţie, mamă a două fiice minunate, ce Îl iubesc pe Domnul. Soră responsabilă la nivel naţional în cadrul Uniunii Bisericilor Creştine Evanghelice Baptiste din Republica Moldova.
Sursa: Cuvântul Adevărului
