Şi totuşi, în tot ce faci este o cale, în toate greutăţile există o şansă în plus, în orice împrejurare există o Portiţă. Dar cum să găsesc acea portiţă? E mică, dar e acolo. Tu ştii că este şi de aceea o cauţi cu disperare. Poate nu o cauţi unde trebuie. Poate te-ai depărtat de “Portiţă“. Când cauţi ceva, trebuie să ştii exact unde să cauţi. Iar dacă nu ştii, trebuie să te documentezi. Pentru asta e nevoie de mult timp, dar mai ales de răbdare, nu-i aşa? Din păcate, toate acestea sunt pe terminate. Suntem pe “roşu” şi cu răbdarea şi cu timpul. Suntem epuizaţi fizic, psihic şi spiritual. Stăm închişi ca într-un turn unde totul e barat, umed, rece şi înfiorător de tăcut. De multe ori tăcerea ne înspăimântă mai tare decât gălăgia. Dar iată că şi turnul are o mică crăpătură prin care pătrunde Lumina. O rază, o fărâmă de lumină care aduce bucurie, sau nu. Nu ştim să apreciem Lumina. Adevărul este că numai atunci înţelegem adevărata valoare a unui lucru, când l-am pierdut pentru totdeauna. Dar de ce să medităm la valoarea unui lucru numai după ce nu ne mai aparţine? De ce numai atunci ne pare rău de ceea ce am făcut sau nu am făcut? Apare nelipsitul “DACĂ”. E inexistent “DACĂ”, e nerealizabil şi totuşi e atât de solicitat. De ce nu apreciem valorile atâta timp cât se pot aprecia? Nu le cunoaştem? Nu ne interesează? Avem alte preocupări?… Dacă aş fi fost, făcut…
Dar ce se întâmplă atunci când ajungem în acel “turn” pe care îl mai putem numi Melancolie sau Singurătate.? Ajungem la disperare, la deznădejde, la tulburare. Tot ce poate fi mai rău. Atunci, ca un val, vin peste noi toate gândurile, ne plângem de milă şi culmea, atunci descoperim că putem fi miloşi şi sensibili. Dar înainte nu aveam griji? O! şi încă câte! Dar acum am ajuns la punctul culminant. Singuri şi deznădăjduiţi. Atât de deznădăjduiţi, încât am uitat de Portiţă şi de Raza de Lumină. Nici ele nu mai pot aduce Speranţă. Dar de ce stai pasiv? De ce nu foloseşti ceea ce ai primit? De ce nu încerci ceva? Dacă nu reuşeşti, cel puţin poţi spune că ţi-ai dat silinţa şi totul a fost în zadar. Dar dacă nu încerci, vei avea întotdeauna cele două rezultate posibile pe care nu le vei şti: da sau nu? Care din cele două?
Un moment tu poţi să te simţi la capătul puterilor, dar în celălalt, poate să fulgere în tine acea mică Luminiţă. Nu fi pasiv, n-o lăsa! Foloseşte-o pentru că mai mult decât ai pierdut nu mai poţi pierde. Te vei afla în aceeaşi situaţie sau poate din contră…
Momente de acest gen sunt puţine, dar au un efect de lungă durată. Aşa se întâmplă întotdeauna. Cel rău are grijă să-şi lase amprenta pe tine, în aşa fel încât să ţii minte. Are grijă ca dacă eşti cumva prea fericit să te “lecuiască”. Ai nevoie de ceva, nu-i aşa? Nu eşti destul de echilibrat? În momente de cumpănă e destul de greu să-ţi păstrezi echilibrul şi mai ales calmul. Tu eşti meteorologul sufletului tău. Ce “diagnostic” pui? – ploaie, ceaţă, nori, vânt nefavorabil? Acestea toate duc la alunecări. Cazi, te murdăreşti, te ridici, te cureţi, pentru ca apoi să cazi din nou. Te loveşti la genunchi şi la cot. Aşa nu mai merge! Poate trebuie să-ţi schimbi pantofii; alunecă talpa şi altă pereche ar putea face faţă umezelii şi noroiului. Cu siguranţă o pereche de cizme de cauciuc ar fi mai bune. Te-ai mai echilibrat? Puţin şi poate ţi-ai mai venit în fire. Te mai doare cotul şi genunchiul, dar e cava vag, în depărtare ca un ecou în trecut. Poţi zâmbi chiar dacă “ecoul” mai răsună.
De fapt, dacă natura e proiectată sub forma unui ciclu, tu de ce să nu te incluzi? Ai uitat de comunicarea om-natură? Prieteni nedespărţiţi. Mare diferenţă nu e; unul e concret, altul abstract.
Maximum anotimpurilor e patru, minimum două cu tendinţe spre unul singur. În tine câte anotimpuri sunt? Trebuie să ştii cum să le distribui pe perioada întregului an. Probabil că sunt foarte variabile. Se mai pot spune multe, dar…nu e Timp de vorbit când sunt atâtea şi atâtea lucruri de început, de terminat, de rezolvat, de căutat, încât nici nu-i de mirare că am ajuns într-o astfel de situaţie. Totul e în ceaţă şi e foarte vag. E adevărat. Totuşi, nu uita de Portiţă. Şi mai e ceva… Cheiţa. A apărut şi ea exact la sfârşit!
Meditatie de EMMA DOMUŢA
