Arabia Saudită modernă a fost fondată în anul 1932, când familia Saud, a făcut o alianţă cu fondatorul aripei radicale a musulmanismului, Muhammad Abd Wahab, pentru a apăra oraşele sfinte Mecca şi Medina de invazia Otomană. În urma acestei alianţe, Wahhabianismul, o sectă radicală a islamismului, a devenit religia autoritară în Arabia Saudită, iar doctrina Wahhabi a ajuns baza de organizare a grupurilor teroriste Al Queda şi Frăţia Musulmană. Regele Abdullah, care conduce Arabia Saudită în prezent, nu este numai un conducător de stat, ci şi autoritatea care are în custodie cele două moschei Mecca şi Medina.
Politica guvernului saudit, care finanţează organizaţiile teroriste pentru a răspândi Islamismul radical, a condus la un adevărat război de exterminare, din punct de vedere militar, politic şi religios. Militar- fiindcă ei încearcă să însângereze ţările din Vest prin terorism, politic- fiindcă împiedică democraţia, dorind să aducă la putere musulmani radicali, iar religios – fiindcă încearcă să înlocuiască crezul şi practicile musulmanilor moderaţi cu cele ale musulmanilor radicali.
În Arabia Saudită nu există nicio clădire a vreunei biserici creştine, guvernul nu recunoaşte nicio altă religie afară de Islam, iar apostazia (convertirea de la Islam la o altă religie) este pedepsită cu moartea. De aceea, cei ce sunt presupuşi a fi creştini, sunt omorâţi cu brutalitate chiar de membrii propriilor familii.
În noiembrie 2010, Al Queda a lansat un program prin care a chemat pe toţi membrii acestei organizaţii care lucrează în armata saudită să-şi intensifice lupta pentru a răsturna monarhia din această ţară şi pentru a-i omorî pe creştini şi pe reprezentanţii autorităţilor guvernamentale, pentru ca în acest fel, ţara să fie curăţită de ceea ce o întinează.
Rugaţi-vă pentru:
- pace şi stabilitate în Arabia Saudită;
- ocrotirea credincioşilor persecutaţi din Arabia Saudită;
- încetarea acţiunilor teroriste.
Preluat din Calendarul de Rugăciune, Misiune.ro

Un comentariu
Am trei “obiectii” legate de acest articol:
1. Muhammad Abd Wahab a murit in 1792 deci nu se putea incheia o alianta cu el in 1932;
2. Imperiul Otoman a incetat sa existe in 1923, deci nu inteleg despre ce invazie otomana se poate vorbi in 1932;
3. Cuvantul “musulmanism” nu exista in limba romana, conform DEX-ului. Cuvinte acceptate ar fi “islam”, “islamism” sau “mahomedanism”