Cum deosebeşti un teatru, de un cinematograf? Dar un spital de o şcoală, sau o sală polivalentă de o biserică? Un răspuns facil ar fi după clădire. Un alt răspuns posibil, dacă arhitectura este asemănătoare, ar fi după ceea ce se petrece în clădire. În fine, dacă şi activitatea este aparent similară, ceea ce sigur le diferenţează este scopul fiecărei instituţii menţionate. Care este scopul Bisericii? Cum este apoi implementat în viaţa Bisericii? Este vreo diferenţă între scopul declarat şi ceea ce urmărim practic?
Aceste întrebări s-ar putea să ne supere, sau să considerăm că răspunsul la ele este evident. Dacă ne uităm la ceea ce se desfăşoară în Biserică, am putea trage concluzia că de cele mai multe ori scopul nostru este acela de a multiplica programe religioase. De aceea este necesar să reafirmăm esenţialul. Pentru că Biserica există prin intenţia şi grija lui Dumnezeu, este normal ca tot El să definească scopul acesteia. Dacă ar fi să descriem scopul în termeni de producţie, care ar trebui să fie “produsul, marfa” bisericii?
Porunca ce descrie cel mai bine scopul trasat de Isus Bisericii Sale, este Marea Trimitere din Matei 28:18-20. Aici Isus Cristos a poruncit Bisericii să facă ucenici. Adică produsul finit al acesteia nu sunt programele, actele de caritate, sau chiar convertiţii, ci oameni de o anumită calitate. Oameni care Il glorifică pe Dumnezeu, care rămân în Isus, sunt ascultători, aduc roade, au bucurie şi dragoste. Astfel îşi descrie Isus ucenicii (Ioan 15: 7-17).
Care este în schimb realitatea? Aşa cum a spus un autor: “Bisericile sunt prea puţin centre de pregătire a sfinţilor, şi prea mult sanatorii de recuperare cardio-pulmonară” (Bill Hull, Păstorul ucenicizator).
Când ascultăm de porunca lui Hristos, cresc creştini sănătoşi; apoi aceştia se reproduc, iar trupul Bisericii creşte şi se multiplică, şi , în final, lumea va fi evanghelizată. Doar aşa ne împlinim menirea. Astfel ar trebui să fie recunoscută Biserica faţă de orice altă instituţie.
Adrian Totan
