Efes, al patrulea oraş ca mărime din Imperiul Roman, era cunoscut drept oraşul-gazdă al zeiţei Artemis, pentru greci şi Diana, pentru romani. Templul închinat zeiţei-mamă, una dintre cele şapte minuni ale lumii antice, era loc de pelerinaj , dar şi cea mai importantă sursă de venit a oraşului. Vistieria acestuia era atât de plină, încât servea drept bancă comercială, de aici împrumutându-se chiar şi împăraţii. Totul era de vânzare. Pe plan spiritual, mântuirea era relativ ieftină, dar totuşi aducătoare de venit: argintarii ofereau statuete cu Artemis sau cu templul Dianei, proprietarii de taverne şi hanuri ofereau confort, prostituatele îşi vindeau trupul, sexul fiind considerat drept act de închinare.
Într-o astfel de atmosferă, nu e de mirare că apariţia lui Pavel, cu al său mesaj despre un zeu nou, Hristos – fără cont în bancă şi imposibil de înduplecat cu arginţi – a scandalizat întreg oraşul. Pavel predica falimentul: exorcişti şi vrăjitori, argintari, prostituate şi bancheri, toţi ar fi ajuns în şomaj tehnic dacă urmau învăţătura sa. Din fericire pentru noi şi din păcate pentru ei, viaţa bate filmul şi Hristos idolii păgâni. Mulţi şi-au ars idolii înaintea tuturor şi au realizat că “zeii făcuţi de mâini omeneşti nu sunt dumnezei”.
Dar ce sunt atunci? Sunt micii demoni care ne “ajută” să-L ignorăm/uităm pe adevăratul Dumnezeu; au supravieţuit timpului, au însoţit creştinismul de-a lungul istoriei şi s-au întrupat în idolii moderni. Artemisul lor s-a fărâmiţat în mii de zei, coloraţi şi frumos împachetaţi, pe care îi purtăm în inimă şi-n minte, zilnic. Mai puţin vizibili, dar la fel de dăunători.
Într-o zi banală, acum aproape două mii de ani, Isus te avea pe tine în gând. Ochii săi sfâşiaţi de durere erau aţintiţi spre cer, picioarele şi mâinile ţintuite pe o cruce, iar ultimele sale cuvinte au adus mântuirea unui tâlhar şi iertarea călăilor Săi. Şi tu, într-o zi obişnuită, vrei nu vrei, ai sute de gânduri ce-ţi ocupă mintea, ochii tăi privesc în mii de părţi, picioarele-ţi trec prin zeci de locuri, mâinile tale alină pe cineva sau te duc în păcat, vorbele tale încântă sau dezamăgesc. Tot ce faci este inchinat pe altarul cuiva, altarul tău, altarul altui om, zeu, Dumnezeu. În lumea noastră, cea în care “Hristos e totul”, uneori nimic nu pare a fi al Său, pentru că orice lucru devine idol, când ține loc de Dumnezeu: familie, casă, masă, jocuri video, muzică, pornografie, internet, filme, prieteni, cărţi, baruri, cumpărături, iubit(ă), somn, maşină, cruciuliţa, Kenvelo, fitness, biserica, arta, cariera, avere, televizor, cafea, zâmbete şi lacrimi, o viata căldicică şi o mântuire ieftină. Pe ce altar arde jertfa ta de zi cu zi?
Marius Bădescu – Timisoara
