“Cred ca orice persoana inca din adolescenta viseaza la momentul cand se va casatori cand va avea copii si o familie minunata, asa am fost si eu mai ales atunci cand am intalnit-o pe Vera (sotia mea). Era minunat! Gandeam la fel despre viitor, despre cati copii ar fi frumos sa ai, si mai ales o casa care sa fie pusa la dispozitia celor care ar avea nevoie de ajutor.
Totul a decurs frumos, ne-am casatorit si…minune…a ramas insarcinata. Eram super fericiti, se bucurau prietenii cu noi,rudele…pana intr-o zi cand m-a sunat sa imi spuna ca se simte rau si se duce la spital.
Am ajuns cam intr-o ora la spital, se simtea din ce in ce mai rau, plangea intruna si nu se putea opri. Era cu gandul ca a facut ceva si e din vina ei rau sarcinii, dar nu era asa.
A venit un doctor tanar rezident si a luat-o la analize . Stateam pe hol si ma rugam sa fie amandoi bine si in timp ce patrulam pe hol a trecut o fata care bucuroasa spunea ca a scapat de sarcina ,e libera. A facut avort.Cat sadism din partea unora, cata inconstienta sa te bucuri ca ai facut o crima.
Intre timp sotia a iesit de la analize si acelasi doctor a spus ca este de garda si se va ocupa personal de ea.M-a chemat deoparte si a zis ca i-a facut o injectie sa fie mai calma pentru ca mai are putin si inebuneste daca mai sta in starea asta . Va trebui sa faca “chiuretaj” pentru ca copilul este mort deja de aproape o saptamana, nu am putut sa mai zic nimic decat “faceti ce trebuie facut incat ea sa fie bine”. Am simtit ca se sfarseste ceva, ca totul este impotriva.
Eram eu si ea ( si un sofer de taxi – fost puscarias care nu a vrut sa mai primeasca bani pentru cursa, a plecat cu lacrimi in ochii ). Nu mai era nimeni cu noi , nici macar parintii ei care au lasat-o sa plece singura cu taxiul…( nu se merita sa explic si de ce ).
A fost internata si dusa in salon, pana cand am putut urca la ea in salon acea jumatate de ora a trecut ca doua zile. Dupa injectia facuta era ametita si asta era bine, a venit la ea o asistenta si a pregatit-o pentru ce urma… am vorbit cu ea si i-am zis sa fie linistita ca totul va fi bine. Dumnezeu este in control.
Eu zambeam pentru ea si incercam sa o intaresc , eu, cel care eram sub nivelul zero .Mintea mea nu mai putea gandi pentru ca eram blocat de groaza si frica sa nu fie rau pentru ea.
Intre timp a venit o familie la care nu credeam ca ma pot gandi ca tocmai ei sa vina in acea seara, o familie cu care doar ne cunosteam intamplator .Erau prieteni cu prietenii nostri, dar Dumnezeu era in control .A trimis pe cine trebuia. Am vorbit mult cu ei si m-am calmat si eu putin , trebuia pentru Vera ca sa reziste.
In acea seara sotia a dormit din cauza pastilelor, am stat in salon cu ea cu toate ca nu era nimeni cu noi in salon. Nu puteam sa dorm .Nu din cauza gandurilor, pur si simplu nu ma puteam gandi la nimic. Ma durea capul si simteam o presiune puternica in acea incapere.
A trecut noaptea foarte greu, ma gandeam la hainutele pe care le cumparasem in avans pentru prima zi a copilului nostru .Acea zi care acum fusese spulberata de acest…
Doctorul m-a chemat si a zis ca o va externa si ca va trebui sa urmeze un tratament, si a mai zis ce nu credeam ca am sa aud vreodata: ” Stiti, dupa ce va reveniti si va doriti in continuare copii ar fi bine sa va orientati catre o infiere pentru ca nu poate avea copii in viitor” .Am simtit ca pic pe jos , dar am reusit sa ma sprijin de perete.
A venit un prieten de ne-a luat cu masina, nu puteam sa vorbin deloc .Taceam amandoi si mai mereu aveam lacrimi in ochi.Acasa Vera a stat cateva zile doar in camera si plangea mai mereu, eu nu puteam sa plang pentru ca ar fi fost prea mult pentru ea sa ma vada si pe mine si zambeam intruna ca sa o inveselesc sa o scot din acea stare. Incercam sa ma rog , dar nu puteam sa citesc din Biblie. Nici atat de fapt nu vroiam. Nimic si pe nimeni.
Au trecut doi ani si in anul 2007 a ramas insarcinata :). Cand am aflat vestea am refuzat sa ma bucur pentru ca imi era teama, teama de a nu mai trece din nou prin durere si chin. Sarcina inainta si copilul era bine .Cam pe la 8 luni am putut sa ma bucur cu adevarat ca voi fi parinte. Am scos hainutele ce le cumparasem la inceput pentru primul nostru copil si erau perfecte. Parca erau facute sa fie purtate de acest copil acele hainute pe care le scoteam pe ascuns cand sotia nu era si plangeam cu ele in brate. Acum aveam ocazia sa imi tin copilul in brate imbracat in acele hainute.
Dupa ce am facut o plimbare prin parc in perioada cand trebuia sa fie nascut am plecat cu tramvaiul la spital pentru ca doctorita era de garda sa faca un control…Surpriza : va trebui sa ramana in spital pentru ca va trebui sa nasca in acea zi. Am ramas pe holul spitalului pana cand a iesit din sala de nasteri ( i- a fost facuta operatie cezariana ),a venit o asistenta in fuga, m-a lasat sa-i vad fata putin baietelului meu ( era baiat, nu am vrut in timpul sarcinii sa stim ce este ) .Eram acum cu adevarat bucuros, si in acea zi am dat telefon la doctorul care cu ceva timp in urma a zis sa ne gandim sa infiem. La auzul vestii a ramas blocat putin la telefon, nu stia ce sa zica. I-am multumit pentru ca s-a ingrijit de sotia mea in acea perioada si ca Dumnezeu este in control.
Dupa ce am inceput sa iesim cu Filip in parc ne aduceam aminte de discutiile pe care le aveam pe aceleasi alei despre familie copii si alte planuri. Dumnezeu cu adevarat era in control in viata noastra. Filip crestea si vedeam in el minunea pe care a facut-o Dumnezeu pentru ca nu era rugaciune facuta in biserica de la care noi sa nu fim acolo rugandu-ne pentru un copil.
Filip acum , in 22 aprilie a facut trei ani, si tot in aceasta luna a ramas sotia din nou insarcinata. Ne bucuram cu totii pentru ca ne mai doream copii.Era in a patra saptamana si din cauza unor dureri prea mari a pierdut sarcina, in ziua cand a fost la doctor pentru a face chiuretajul (murise deja fatul). Era la acelasi doctor- prieten de la noi din biserica in care se nascuse un baietel.El a vazut-o pe Vera si i-a spus ca se bucura enorm , dupa care a intrebat-o pe ea pentru ce este si cand i-a spus nu stia cum sa reactioneze. Vera cu o bucurie sincera i-a spus sa mearga la sotia lui si sa se bucure de darul primit de la Dumnezeu -baietelul lor.
Nu pot spune ca nu am fost indurerati ca a pierdut aceasta sarcina , doar ca de data asta e altceva, Dumnezeu a vindecat ranile trecute si a oferit bucurie in schimbul durerii.Cu adevarat Dumnezeu te invata sa te bucuri si sa vezi ca El este in control atunci cand Il lasi sa intervina , mai ales ca invatatura din biserica ne-a ajutat sa ne maturizam in Cristos. Cu cat Il cunosti mai mult pe Dumnezeu cu atat esti mai biruitor , mai ales ca de data aceasta am proclamat si am decretat ca totul este in controlul lui Dumnezeu.
Suntem biruitor inca de la inceput, suntem copii de Dumnezeu si viitorul nostru este asigurat de Tatal nostru prin Isus Cristos. Il iubim pe Domnul, si Il binecuvantam zi de zi pe El , stanca noastra .Alegem sa Il credem pe El , nu pe cel rau .Alegem sa fim parte din cei care sunt biruitori, biruitorii sfarsitului.”
Acestea sunt cuvintele pe care mi le-a spus domnul X (deocamdată va rămâne în anonimat deoarece nu am primit acordul lui de a-i publica numele la acest articol). Citind aceste rânduri într-o seară, cu un măr în mână şi ochelarii pe ochi, am uitat unde mă aflu, am uitat să mai muşc din măr şi am pierdut noţiunea timpului. Dumnezeu lucrează. El e atât de mare, încât uneori uităm şi noi asta…Vă rog, nu citiţi aceste rânduri şi mergeţi mai departe, ignorând acest colţ de pagină sau uitându-l. Opriţi-vă o clipă din alergarea voastră şi…vedeţi ce bun este Domnul! Nu lăsa ca viaţa acestei familii să rămână doar pe-un colţ de pagină…lasă povestea să-ţi ajungă la inimă.
Articol scris de Alina Ilioi
